Versurile Anei Blandiana, oricâte ar fi, toate sunt ciripitul scurt,
invariabil și metalic al unei mici păsăruici numită pitulice sau popular
”sfredeluș”. Mereu același la infinit. Cât privește persoana acestei scriitoare
zeloase, – vorbirea ei compusă din scremeri, icneli de cloșcă, sughițuri de
emoții, încântări de fetiță tută, zâmbiri iubitoare sunt masca unei Lady Macbeth
atroce, hulpave și ahtiate de dominație. Mai grav decât toate e analfabetismul
și agramatismul ei, lipsa de cultură. Partidul comunist a făcut din această
femelă frivolă și plină de pasiuni perverse o mancurtă perfectă. Cărțile ei au
apărut prin fraudă, o infractoare, infatuată țoapă literară. E o rușine
scabroasă, dar ea are o insolență de mongol, și a cârpit mult serii de ciorapi
la generalii securității. A slujit Patria în funcția de femeie de însoțire a
străinilor care vizitau țara. Le așternea patul și le cânta. Îi aducea în stare
lirică pe conducătorii de state. Era mai mult decât o gheișă.
No comments:
Post a Comment