***
Aș fi osândit
să fiu mascul de prăsilă
fără măsură,
o premisă fertilă
al cărui jug doboară
țărâna cerească
a ființării mele ‒
așa e cu eu-l meu
dincolo de capul
Domnului
ce doarme pe coapsa
lividă a bestiei
pe râtul sufletului
aromat
în epoca în care
poetul simte puterea
de ascensiune
în epuizarea
îndoielii,
în Teroarea
laboratoarelor.
Bine ați venit la WC-ul nostru
ecologic să vă pișați fără usturimi
să vă căcați verde.
Ușa se închide automat.
Labă plăcută!
V-a informat Ciucu
maimuțoiul primăriei 6.
Târtanii numără banii
în aeroporturi, umflă ceapa
în supermarketuri, în steaua
lor cred precum țiganii
speră ca în Caravlahia
mulți bani să câștige
să-i mânjească cu căcat
pe slugile lor puturoase
după ce vor face avere
și să le promită o patrie
sub o plapumă roșie cu duhoare
inima să le-o strivească
în vreo chichineață
zboară târtanii ca niște
năluci, unii rămân pe aicea
să se aciuiască în vreun beci
să sugă visele noastre
de miere și sângele
să ni-l beie și să fie
serviți de femeile
ce alăptează sugaci
vârându-le sfârcul
în guri de năpârci.
***
Pentru un dobitoc plin
de un pământ împuțit
cu inima încărcată de blesteme
atâtea păsări ciripesc
atâta rușine în ochi reînvie
nici mumă-sa nu mai tresare
nici câinii nu se mai tem
și nu are nimeni să-l judece
e un pământ care se-afundă-n
pământ, mânia sărmanului
fluieră în groapa lui
imprevizibilă ‒ mânia
se sfarmă în trupul lui
gros plin de bani și organe
diverse, diversioniste.
***
Stăm în surghiun, în atroce
robie, cu botnița contra lătrat
doar ființuca, doar suflețelul
adoră mișelul, stăpânul hain
care prin inteligența artificială
face să ni se năzărească
floarea nucleară pe calota polară
și omulețul se-ntinde lung
ca un vierme la soare
lapte și miere nu mai e decât
pentru câini.
***
Sufletul și-a ales mireasa
cu busuioc înrourat și cu mirt
la sân și-a închis ușa ‒ afară
sună-n surdină manele, gângăveli
șrapnele, furtuni din guri băloase
schimbă cerul, vântul ceresc
zvârlea în cloacă bobi mari
de gheață, picături uriașe,
sufletul nu-și află un adăpost
mai bun, captivii manelelor
și bâțâielilor, ai băutorilor
de cocaină înoată în umbră
și pucioasă, sutele lungi curve
criminale ling un drum de fier
câmpiile, pustiurile le-nvăluie
cu umbra morții, ploile-nspumate
spală stâncile-nfuriate, dracul
larg deschide porți de închisoare
ceru-i vopsit în roșu, apoi
mii de șacali își fac iar apariția.
Mireasa pe patul nupțial stă
cu capul plecat, împurpurată
lângă albul Miel Pascal.
Maneliștii crapă în propria
piele, n-au dat de o mână păroasă
să le jupoaie pielea de dobitoace.
