Am un popor pe care-mi vine
să-l mitraliez de când m-am
născut: visez o moarte prin explozie
risipire totală, cenușă totală.
Trăiesc într-un pustiu, vorbesc,
ciordesc, mă las folosit că-s util
dialoghez cu autohtonii jegoși
ființe bipede, încreierate la origine,
descreierate pe parcurs care nu au
un sens în viață. Trăiesc, viețuiesc
de pe o zi la alta, improvizat
vegetează leguminos. Mă desfac
în această țară urâtă cu oameni
primitivi și răi cu peisaje pleoștite
discut cu vrăbiile din pod cu o jeavră
jegoasă oploșită în grădină
compatrioții mă jignesc, pe mine
specialistul în Ehova, semicatolicul
credinciosul afurisit, popii ortodocși
când mă văd pufnesc mă scuipă
ca-ntr-un ritual, deh! Mie îmi pute
frumoasa lor ortodoxie, mai scumpă-mi
este steaua Câinelui. Această marotă
legionaroidă, antioccidentalistă
mă-ngroapă de viu, dar eu nu vreau
să fiu mâncat de viermi, undeva
ei mă iubesc și tot ei mă omoară.
Știu că mă vor îngropa creștinește
dar tot atât de bine știu că se vor căca
pe mormântul meu. Nu, nu vreau,
e inadmisibil mai bine explozial.
Mai bine-i dau pe toți într-o groapă
ca o dușcă pe gât.
‒ Dar eu oare, părinte, nu voi fi fiind
o canalie mânjită cu sânge precum
bestiile de la putere?
‒ Așa ești, o mică ființă criminală
setoasă de putere.
‒ Te suspectez, părinte că nu ai nimic
cu omul, cu Dumnezeu. Îmi vine
să te mitraliez.
‒ Ești un căcat sofisticat parfumat
și hâtru, buruiana iadului pe care
se pișă dracii.
‒ Popă, ești un subom.
Să trăiești!
‒ Du-te-n pizda mă-tii, porcule!
‒ Du-te-n pizda mă-tii, porcule!
S-a cutremurat oare biserica?
