***
O zi oarecare, o zi fără milă
fără decolteu asistă la autodafeul
unei disperate ‒ și-a dat foc în fața
primăriei, iar primărița cu fire
vicleană, expertă în absolut toate
genurile de sex, lingându-și buzele
siliconate, la balcon, frecându-și
picioar de picior, râde: ”I-au ars
aripile!”, dar nimeni nu sare
să stingă nodul flăcărilor, trupul
disperatei se-nnegrește alături
de pancarta de cerere arsă
pe jumătate până să vină
ambulanța primărița își aprinde
o țigară și pufnește: ”Așa da!
Așa da! Asta e soluția cea mai
justă ‒ focul. Nu știu dacă și
pe mine mă paște năpasta să ard
într-o zi ca asta ca un foc de paie.
El mă mângâie, mă susține și mă
păzește.” Ca ghidați gură-cască
s-au împrăștiat. Totul a fost
ca un bâzâit.
