***
După chiolhan canibalii fătălăi
râzând zgomotos ațâță câinii
lor dingo cu fălci pentru știri
asupra zdrențăroșilor cerșetori
slugi ale mocirlei gonindu-i
în direcția finală a iadului
primordial înaintează până-și
pierd măruntaiele și urlă laolaltă
cu câinii ‒ în lumina ecranelor
aceștia devorează carne fălindu-se
cu dulcea ei mireasmă.
‒ Doamne Dumnezeul meu!
‒ Ha!
‒ Vreau să-ți dau cu oasele mele-n cap dacă...
‒ Ha!
‒ Doamne, vreau să fiu fecior de călău.
Te rog să-mi dai
o secure!
‒ Ha!
‒ Caravlahii iștia toți ca unul sunt
cimpanzei,
fătălăi fataliști,
invidioși și
nebuni.
‒ Așa și-așa.
‒ Tată, vreau să-mi fac seama!
‒ Aici ești dubios. Ai ratat momentul.
***
Aici e camera torturaților
ca un imens maidan,
e-o îngrămădire de mutilați
și handicapați care primesc
binecuvântarea călăului
care a fost făcut după chipul
și asemănarea Domnului,
dar mârâie arătându-și colții,
ca un zaraf care primește gaj
o tânără mamă și un copil
slăbuț ca o așchie.
Neghiobul umblând după melci
îi descântă: geau-geau-geau.
***
Domnișoara Fus
a mâncat o ciupercă
și s-a dus.
***
Maimuțoii trădători
cu degete de călău sporesc
orgia lumii ‒ sunt fericit că m-am născut om.
***
Fălci care l-au mâncat pe Hercule
mâini păroase care-au prins termite
acești canibali castrați înăbușe
plânsul lângă zăpadă, mârlănimea
ajută să ducă mașinăria sugrumatorului,
clefăie, ne mistuie diminețile
pe acoperișuri și prin ochii somnului
ne gonesc cu colți de mistreți.
***
Acești literați bezbojnici
stând la chiolhan, o zi nu-i
să nu-și bage deștul în gură.
***
Toți cei din casa cea mare
în simbria Anticristului
cu vizaj draculean încuind
ușile dănțuiesc, dănțuiesc
ca sub ștreang cu zdumpeșa
scită bosumflată cu chiloții
în vine ‒ ea-și scarpină
puhavul ei chip cu ghearele
după ușă spioni deslușeau
gemetele, orgasmele și flatulențele,
șoapte subsecvente,
izvorul miraculos al bucuriei.
***
Mă vezi, mă auzi, demone
și-ai vrea să-mi schimbi
inima în nesfârșita înfășurare
a vintrelor te încolăcești,
înveșmântat pentru moarte
mă smulgi de la sânul
ochilor mei, fantoma tatălui
văzându-mă de-a lungul
zidurilor mă visează necontenit ‒
fața mea are o singură stea.
