***
La tot pasul dai
de locuri defrișate unde
umilirile zac ca șerpii
în pârloage de flăcări
și sar pânʹ la brâul
caraliilor trădători
fiara e alcătuită
din freamătul banilor
și-al mațelor pestrițe
din gherăitul gâtlejelor
și-al nopților umane.
‒ Mămuțică nu fi tristă la Marea moartă
noi cu înfometarea, cu harneala scăpăm
de toți acești erembi ce nu ne suportă
mirosul și ne fac să vorbim mai fârnâit
cu semifraze și-atunci noi ne vom înmulți
ca viermii pământului...
‒ Fă-o, mami.
***
Canibalul bolșevic cufundat
cu totul în sânge mâncat de rugina
unei utopii pe cale de a se realiza
seamănă cu un vis cinic ajuns
la grade de putrezire extrem
de joase ‒ regimurile vlăguite
se năruie, viața nu mai e de partea
lor, canibalii nu urzesc decât orori
la capătul istoriei o utopie ce
nu s-ar adresa nimănui. O fantomă
lacomă canibalul.
Finanța tratează națiunile
ca pe niște colonii de microbi.
‒ Ce nebunie să te preocupe istoria!
Și le străpunge gândul în flacăra
ușoară ce le înconjoară, în ea vibrează
îndrăgostitul element ce face apariția
vieții o nebunie trecătoare o toană
a materiei pentru care miliardarii
au făcut numeroase drăcării, felurite
explozive și instrumente sofisticate
s-o scindeze, s-o anihileze, doar
microbii au oarecare motive
să bombăne pe lângă bombe
victime jalnice ale unui capriciu
în jur lumea se decolorează,
se devitalizează se inflamează
incandescentă în lava ce-o produce
interesul finanței care nu are chip
precum o gaură neagră, te vei topi
într-o zi în vălul de foc care într-un
timp revolut te va logodi cu Dumnezeul
adevărat cu acel nimic de o inepuizabilă
taină. Saturată de plictis Finanța uscată
macină implacabil microbii acești oameni
absurzi care nu știu pentru ce au fost aduși
în existență și-i va face făină fină, proteine
benefice celulelor lor, măruntaielor lor
mădularelor lor. După ce comit crime
mârșave în serie se prefac consternați
că au făcut acțiuni atât de bune, chiar
împotriva lor și microbii cresc în ei
ca pâinea pusă la dospit. Poate
să te înece râsul de atâta suferință.
Microbii au crescut în ei cât broscoii
de mari. E o înșelăciune absolută.
Această lume îngălbenită e o crisalidă
închisă printre gândirile astrelor și nimeni
nu știe ce fel de insectă va ieși din ea
dar Finanța de pe acum a botezat-o
”insecta fericirii”.
Acest scrib caută și-n borți târtani
ca să le sufle-n cur și ei să râdă
de această năpârcă scriitoare hâdă
cu gura bălind și azi și peste ani.
Zgripțar, fâlfâitor de fonfleuri
manele, harnele, șușanele
din silă trompeta și-o ridică-n feluri
multe, peste Ierusalimul fără viorele.
Zadarnic caută-n cuvinte uscate
valori voluptoase de târtani să coloreze
ca și cum ar gâdili-o pe mă-sa la spate
la buric ca jidovul bogat să necheze.
Puțin iubitul scrib sare, un schelet turbat
cu pagini înnegrite lipește groapa
naufragiul să poată curge, să ducă țoapa.
Bolșevicii beliți cu oase putrede
au venit în avioane personale
s-au instalat într-o imensă
câcăstoare cu scânduri roase
s-au întins cu gurile bălind
și scot schelălăituri pustii:
aurul l-au scoborît adânc sub fecale
și dârdâie și clănțănesc, fundurile
li se lățesc, Sarsailă le vâră
câte o bombă atomică în fund
și sângele lor negru cântă,
vânturile lor făceau vârtejuri
în hazna și-n sclipiri de viermi
vedeau superbele lor magazine,
palate, saloane slugi ca muștele,
revoltați mușcând țărâna, curve
ce le dau bacșiș încă o zvârcolire
în plus, haznaua zvârlea sloiuri
de aur peste copiii uciși, în burțile
goale erupții slabe de vulcani stinși
crucea Calvarului pe vulcanul
națiunilor ‒ de acolo, închiși
în latrină se-ncăpățânează să facă
o nouă ordine mondială trâmbițând
din cururi ce-și lasă scârna lor
blestemată peste aurul ascuns
la fund cu reflexe de lună întunecoasă
toarnă sânge murdar peste cloacă
ceva mai jos sunt niște canale
acolo vor să ascundă oala în care
se vor aciua ca-ntr-o conservă
peste care stăpânul soare va cădea
ca peste un căcat naiba să-i ia
de bolșevici ai pușcăriei. Totul curge
la umblătoare nu e niciun anotimp.
