***
După ce m-a înghițit dezamăgirea
și m-a uscat foamea și-am început
să umblu cu fața în jos având
un echilibru precar în picioare,
iar sufletu-mi era într-o stare
de amorțeală am văzut clar aceste
resturi de hoarde de cimpanzei
ce-și zic ”rumâni”, năroade în veșnică
șerbie care în istoria lor întunecoasă
n-au trăit niciun ceas viața în libertate,
fiind cele dintâi animale care consideră
libertatea, demnitatea, fie și de câine
drept ceva absurd, ceva opus vieții,
ceva opus ritmului existenței consideră
că așa stând ca animalele au veșnicia
în pantaloni. Hoarde care nu sunt
mintioase decât atunci când le este
frică de cineva și care dacă nu văd
cnutul care le aplică pedeapsa imediată
uită de orice respect și-și fac balamucul
mâncându-se ca câinii, o insolență
de șacali răzvrătiți, extirpând dintre dânșii
pe acei aleși cultivați. Nimeni aici nu știe
ce este omul.
