***
Un cerșetor flămând este bătut
cu o șaorma în cap de șaormier
că a înhățat o șaorma de pe tejghea,
ce nu-i era destinată lui. Apucase
să-nghită două îmbucături și-acum
îndura pumnul înarmat cu șaorma
căzând în capul lui azvârlit în preajma
propriului gol urla, clienții spectatori
aplaudau înjurau, cu fiecare lovitură
era mai singur ‒ idioțenia este o groază
ce nu poate gândi asupra ei înseși
un neant material, o șaorma care
nu ajunge-n stomac.
Șuvoiuri de vorbe toxice egale
sarin, fosghen, difosghen
imagini sulfuroase, sucite
întoarse și aceste guri
de coțofene și câini împăroșați
împroașcă căcat ca un ventilator
uriaș peste monstrozlâcuri,
peste calabalîcuri atât de nenorcite
cărate-n cârcă, că nici măcar
n-au trup, un păr încâlcit
coboară în smocuri ‒ aceste
creaturi scârboase caută lovituri
de bici ca să iasă din pielea lor
cu guler de gușter și ochi
ca păduchi ‒ te-mbie, că se poate
să mori și tu pe sticlă.
***
Canibalul demnitar mai mult
mațe umflate decât mușchi
clamează că s-a săturat
de seninătate, că e plin
de înțelepciune și că suferă
mai mult decât ei, ei amărâții
câinii care-i tulbură somnul
și el crede că-i izbăvește.
Doamne izbăvește-mă de toate
ceasurile unde această
lepră se-ntinde.
***
Aici uriciunea sucită, pocită
ca un polip uriaș pe pântecul
unui beghemot tremurând
sub soarele cald își face balamucul
ars de fierbințeli, de ciume suge
cu gura la burtă sângele erembilor
cu capul strâmb mârâie, hârâie
se leagănă ca o cioară-n joc
ce trage de mațe-n trâmbe,
se umflă ca o focă înghite munți
de dejecții de proveniență
năclăioasă ‒ în jur dormitează
o harababură de molii tâmpite
care se-nghesuie prin crăpături
în colțuri întunecoase, prin borți
din care bufnește o somnolență
plină de pofte sordide scârboasa
căldură a vocii icnind sufocă
strâmtoarea grajdului de jigodii
cu gravitate grotescă se scapă
afirmă că sângele și caviarul
îi fac bine că mereu s-a grăbit
să-i ușureze pe toți. Zi și noapte
în craniul lui bâzâie violent
o insectă, iar nasul lui detașat
urmărește vânatul de dimineață
până seara târziu, masa lui opulentă
împute lumea. Ulcer mai puturos
în natură nu e.
***
Acești câini ai morții literați
câini ai morții veninoși turbați
pârâcioși strânși în structura
unei latrine se așează pe vine
și-și suflă de zor în fund unul altuia
se ling cu atingere de limbă și
și-o sug apoi prin lătrături mieroase
simultan se laudă unul pe altul
apoi spală oasele necâinilor care
scot altfel de sunete mai cristaline
și-i schițează groapa dublă alături
de bălegar îndrumați de câinele
șef țigan cu ochi de fier și-l sfâșie
și-l îngroapă și urlă simultan
nebuni de bucurie că l-au lichidat
și acel îngropat nu va mai fi niciodată
un câine, nici altă ființă nu va fi măcar
o piatră pe care câinii să se așeze,
nu va fi nici măcar o bucată de pâine
căci sângele este cu totul lins. Acești
câini ai morții au o formă stranie
foarte ruptă și zoioasă, scârboasă
și aceasta e cămașa culturnicului
bolșevic sicofant torționar.
Asta-i îngrozitor, zice și Isus Hristos,
viața, viața asta pe-aici e un instrument
și câinii morții simultan o confundă cu un os.
***
Vino la noi care ne mâncăm
ca câinii de invidie, mumă
a pământului care ești lipsită
de dispreț și ne cară mai aproape
de moarte, atunci noi icnim
și nu mai avem unde evada.
***
Slugile inocente
îndură chinuri
smintite încât lipsește
groapa lângă bălegar
și zorii nu mai stârnesc
cântecul păsărilor,
vocile oamenilor au
culoarea deșertului.
