POEZII

 

***

Bestia ruginită rumegătoare

simte rivalitatea dintre sfinți

ura înțelepților față de Budha

veninul cărturarilor filtrat

pentru Iisus Hristos, ura unui

cutărică scârța-scârța pe hârtie

față de un scriitor adevărat ‒,

istoria lui Abel și Cain rezumă

toată istoria și fiara se simte

îngâmfată, plină de sine,

autosatisfăcută suficientă sieși,

rumegă întruna intuițiile originare,

mai ales ”Miorița” și din când

în când o ia razna și face

talanga-balanga la urechile

animalelor cu flori negre-ntre

copite la care le iese fericirea

pe nări, pe toate găurile lărgite

și nu recunoaște decât monștrii

pe cei rebeli pentru umanitate,

transfugi pentru dobitoace

și apostați pentru Biserică ‒

primordială la bestie e dogma

nefericirii, nenorocirea ce stă

sculată ca șarpele pe creanga uscată.  

***

Sunt ghiftuit de răul tău, Iubire,

zici că nu există nimic care să merite

să existe, dar nu încetezi să mă ponegrești

între rătăciri și exclamări, mă urmezi

mă lovești din umbră, ești o iudă, dar

veșnic sunt prezent în mintea ta, ce blestem:

legată de numele și sângele meu lesbiană

și le devori pe amândouă vampir predestinat,

mă-nșeli ca pe un miel, tu te ivești acolo

unde eu dispar alegerea nu eliberează despărțiri.  

POEZIE

 

***

Balamucul, criminalitatea, sociologia

numărul saturat de handicapați

trucurile, înșelăciunea, cinismul

lipsa de personalitate ne jupoaie

conștiința, ne jupoaie de viu și

ne vaccinează pe cerebel cu un

"trebuie să" după care urmează

o anume apăsare și oboseală adâncă:

toate ființele au devenit nereactive

toți molfăie mâncare și imagini

trucate, suflarea otrăvită aruncă

asupra realității marea ispită

a nimicului.  

SECOLUL CARE VINE

 

Să te înduri Doamne de robii tăi

au dureri de cap în care legiunile

gem, zbiară, căci ar vrea să se nască

și nu reușesc, care debilizați,

abulici, măcinați de droguri,

de o conștiință vinovată, idiotizați

de remușcări abia așteaptă să fie

striviți, abia așteaptă lagăre

de concentrare, gulaguri, câte secole

pierdute, abia acum vor respira

vor scăpa de carnea lor puroioasă,

nu cred să existe plăcere mai

deplină decât să fie călcați în picioare

de ce au adorat Mongolii cioplesc idoli.

***

Fericite vremuri

Diavolul a dat lovitura

toți sunt prăpădiți

se năpustesc spre

nu știu ce iar prezentul

e perpetuu, marș forțat

fără țintă precisă ‒ vor fi

băgați în rezervații

ca să păstreze câteva

specimene, maimuțe

fără păr, abia așteaptă

să fie maltratați, alungați, striviți.  

TIRANUL CĂTRE IUBITA SA

 

Din niște biete mâini de muncă

eu am făcut arme de ucis soldații

merg la măcel puțin mai ordonați

decât vitele, nu gândesc ei merg

doar și se-ncaieră, se năruie

cei mari nu se perpetuează decât

prin cei mari cei mici prin cei mici,

morții arată că numai măsura

e rănită; onorurile mă plictisesc,

sentimentul e veșted, gloria searbădă,

gloata stupidă, istoria-i baliverne

nu există mai apăsătoare corvoadă

decât să fii tiran ‒ nenorocirea mea

că nu pot să fiu decât obiectiv,

adică o anomalie... Ce trebuie, făcut,

prietenă s-o ștergem de lângă tirani?

Să mai rămânem deci... Și cine ar putea

să ne arate un loc unde nu sunt tirani?

Timpul e o mașină de cusut, iar viața

este extraordinară în sensul în care

actul sexual este extraordinar în timp ce,

iar nu după, dar îndată ce te așezi

în afara vieții și o privești din afară

ca un caporal trupa totul se năruie,

totul pare amăgire ca după isprava

sexuală ca după un măcel cu muștar

deci să ne jucăm și să dormim ireali

ca-n vis ‒ numai imagini de strigăt

în deșert, doar mila de sine se mai ține.