BUCURIA CANIBALĂ

 

Canibalica bucurie

cuprinde norodul

pentru viața care are

trei puteri și-i ucide pe rând

niciunul nu scapă, propriile

lor acte le stau în cap

batalioane de draci

semnul satanic pe gât

atroci, afurisiți, fosforici

îi dau cu zorul cu

îngenuncheatul, perplecși

cu jungherul, cu lipsa

sufletului, cu ticăloșia

și crima, din două șocuri

înghit iar plânsul tranșat

înghițindu-și iar neputerința,

fierea ce se-nflacără ‒

dar furnicile se-adună

înainte de ploaie

iar peste lumina

dreaptă se pișă roșu.

CANIBALII ȘEFI

 

***

Canibalii șefi ne plictisesc

peste măsură: minciunile,

vărsarea de bale, promisiunile,

tâlhăriile lor ne supun unei

cazne, prin expunerea lor

ne introduc într-o cameră

de tortură. Dar ei ne îndeamnă:

”Să mâncați cu bucurie, chiar

și lobodă!” Dar continuă

să ne gâdile conștiința,

să se joace cu timpul nostru,

cu viața noastră și ei

se împotmolesc cu mățăraia

lor în reputație, glorie, notorietate

cu toate aceste fleacuri care

nu au niciun sens precum

o haită de câini protejată.  

ACESTE MAȚE

 

***

Aceste mațe groase umblătoare

scârțâie ca ultima bătaie a inimii

fac să se prăbușească zidul

de desperare, umbre năruite

pe care nu e niciun înger

să le conducă la Domnul

și orbite intră din nou în aceste

mațe groase umblătoare și vor

intra în război pentru hrană

cu cele mai abominabile tenii.

Mațul gros deja e o statuie

în fața eternului canibal

iar Dumnezeu nu-și aduce

aminte să fi zidit un asemenea

monstru fără nicio formă,

fără nicio valoare ‒ doar că

împute universul cu exalări

nimicitoare mereu survenind

pe funestele căi digestive,

povestind robilor aventurile

lor fosforoase, mațe povestitoare,

mațe groase tranzitive și cu dinți

de rechin în curând îi vor devora

pe cei costelivi, slăbănogi, scheletici

căzuți la pat, trâmbițându-și

cu capătul de sus și cu capătul

de jos deșteptarea unei fericiri.

Acum sunt sigur: acești mutanți

sunt programați pentru zorii   

unei lumi ce se apropie tiptil.

CICĂ...

 

Acești cimpanzei intracarpatici

s-au oprit, s-au răzgândit să evolueze

spre graiuri în timp pe verticală

în direcția pierdutelor inimi și s-au

întors spre câini și boturile au început

să le bălească și s-au acuplat toți

deodată fără simțiri încât părul

le cădea de pe trup în floace și

picioarele li se muiau, măruntaiele

spumegau, străfundul lor lătra

părăsindu-i, depărtându-se în spații

îi părăsea și scara de liane îi înconjura

ca o zare suferința mult-ncercată

ca și cealaltă parte întunecată a aerului

care începu să latre și s-au făcut câini

pădurea nu mai putea fi locuită

și ei, câinii căutau febril un stăpân

căruia să-i lingă fața, dosul, laba

și au băut din cloacă.  

N‒AVEM ISTORIE

 

***

N‒avem istorie

e o debandadă permanentă

in ille tempore pururea și azi

un haos neîntrerupt, gunoierii

stârnesc nebunia acestui

popor de slugi și sugăi care

nu are niciun chip Mizeria

și câinii Dumnezeu nu se dă

hrană lor. Dar asta ne mai privește

încă întrucâtva: țara mea nu e

o patrie, ci o suferință de balamuc,

o rană care nu se poate închide

și istoria e o boaghe de sare

presurată pe această rană.

RUȘINEA ÎI COPLEȘEȘTE

 

***

Rușinea îi copleșește

pe canibali după ce au spus

sau au scris o banalitate

și o cred măreață de se cacă

pe ei, truism acceptat, gând

fără viitor ce-i fac să sară

la pieptul stăpânului

cu dragoste de câine

și să-i lingă fața și stăpânul

nu are un chip, nu are o viață

canibalii trebuie să aleagă pustiul.

NĂPÂRCA

 

***

Năpârca cea mai veninoasă

își poartă de lanț bestia

personală și în sclipirea-i

poartă gelozie al cărei nas

hain adulmecă victima, mortul

nerozia chitinoasă și nerozia

agresivă pe unde trece pune-n

lut o dungă roșie ca o urmă

de roată ‒ ce știm noi e că suge

din toate, e felul ei de năpârcă

poartă stigmat diavolesc în frunte

să sugă tot ce-i viu și să distrugă

tot ce face omul om.

TORȚIONARII

 

***

Din pumnii buni

de lovit torționarii

au făcut căni de beție

de sânge sfios al robilor

groaza de frigurile

și de lucrurile de-aici

împânzește orașele, oasele

Occidentului pentru

masca de azi cu care

ne-a miluit ca să aibă

și asasinii un chip.

CURVA PREAPLECATĂ

 

Românul e curvă de când e el

învârte curul gol ca girofarul

și prima labă ce-l înhață de chică

și-i strigă ”Plecat!” el nu zice nimică

se pleacă, pică-n coate și genunchi

rob umil și servitor bucuros slujește

dar cum de îl cuprinde fericirea

asta de neînțeles în fața stăpânului

nou și cum de se gudură deodată

ca un câine mic nici dracul nu știe

le mulțumește tâlharilor călăi

și-i lasă să plece poftindu-i să mai vină

în repetate rânduri și mâinile îi tremură

și ochii îi râd la colț și plescăie din limbă

mulțumit ‒ nici vorbă că vreun străin

a putut să-l convingă să-l cucerească

l-a înhățat ca pe o sarma din oală

și l-a înfundat în gura hulpavă dotată

cu uragane. Acolo unde se află nu există

temere urgentă mereu simultan se-aude

”Plecat!” și curva se culcă pe-o coastă

și adoarme.

CIURDA DE DRACI

 

Ciurda de draci șabatiști

mâncători de schmuckuri

și cebureci rage și se osândește

să facă din caravlahi deșeuri

de șobolani luminând soarele

cu negre cuvinte și întunecând

noaptea cu muci muncă de literați

ștampilați folosind cuvinte culese

de pe drumuri din șatre, de la nomazi

erembi clăfănoși de la interlopi

oligofreni pentru bani ce nu pot fi

numărați totul e de la culoarea fiarelor

vechi. Trecerea ciurdei e precum

trecerea la Academie ciurda de draci

avansează, progresează compusă

din criminali, din reziduuri, rămășițe

bolșevice eroziune, aluviuni, scurgeri

de bale vâscoase zbiară că va crăpa

spontan simultan.  

OH, MY GOD

 

Ești înclinată spre catastrofă, iubire,

cracăni picioarele să te piși ca să dizolvi

adevărurile. Acum pe terasă expui

scârbosul stil american ce reunește

tot ce e mai infect la francezi, la nemți

și mai groaznic la ruși și mai sumbru

la englezi. Arunci pe gură un jargon

pretențios, grotesc, sufli printre buzele

puternic rujate, siliconate gros cu țâțele

bombate ca o vacă sterezată cu ugerul

greu. Pfui, iubito! Să citești în păsăreasca

asta e un chin, dar să te lungești lângă

corpul tău, ce catastrofă! Oh, my God!

Tu-mi propui umilitor un futai de rezervă.

Pfui! Ești prea stoarsă, prea coaptă

ca să te înviorezi, prea țoapă ca să te înalți

cu adevărat. Ugerul tău se-nnegrește

nu mai poți decât să te zbați alunecând

ca o vacă adevărată pe gheață, scufundându-se.

De la stilul american vin toate iluziile iubirii

neofite. Vine, dragă, perioada glaciară

și nu ne rămâne decât să ne ascundem

într-o peșteră.    

VACA FABULOASĂ

 

Tâlharii de-acilea, puturoși, buimaci

vorbesc limba vacii pentru că vaca

are limbă mare, lată și scoate sunete

neclare și tâlharii iubesc vacile pentru

că sunt multe ciurde și nu le pasă

cine sare pe la spate s-o însămânțeze

și chiar când merge pe gheață subțire

și plesnește sub copite tâlharii canibali

o iubesc pentru că poate să-nchidă

gura pentru totdeauna ‒ așa e deprinsă

vaca să facă erori naive: să producă,

să țină Bogăția, Biserica statul terfos

la minte, canibalii vaca are răbdare

și produce puțină muzică, stupori ‒

vaca are un rol bine distribuit și are

o vitalitate văcoasă de nefalsificat

și e cu desăvârșire indiferentă.

CANIBALII BOMBĂNE

 

***

Canibalii bombăne

din instinctele animale ațâțate

vor să ajungă la portalul

infernului să se nască-n ei

un suflu nou ‒ simt cum durerea

mi se stinge, spiritul nu se vrea

întărit ca o piatră și lupta

cu nămolul îi dădea ghes să încerce

asta, dar somnul e sabie știrbă.

ABATORUL DE CARNE SÂNGERÂNDĂ

 

***

Abatorul de carne sângerândă

pe moarul mărilor atacă inima,

sexul femeii ca o fanfară departe

de canibalii asasini. Desfătări ‒

strașnicele flăcări ce se aud,

se simt intră cu spumele pe nări ‒

desfătări ca ciocnirea sloiurilor

de astre între coloanele unei

nebuloase și aici formele, muzica,

sudorile pletele și ochii plutind

în lacrimile de cristal, un nou

ciclon, vortex de desfătări

și vocea feminină fermecătoare

suavă geme în fundul vulcanilor

tot mai jos nu ne recunoaște

ca și cum am fi cuțitul cuiul chibritul.

BIATĂ MAIMUȚĂ CANIBALĂ

 

***

Biată maimuță canibală

tu care mănânci cocoțată sus pe crac

capul însângerat smuls de pe gâtul

altei maimuțe makak veselă

și fericită ce-ți lipsește să evoluezi

spre om pe cărarea lui Darwin?

Poate ești altă ființă populând

pământul valah, Canaanul tău

să hoinărești în zori printre makaci

printre copaci, o altă ființă care

merge rotindu-se pe-un bumerang

lung, un bumerang elastic precum

garoul aruncat peste gâtul altei maimuțe

te rotești mortală, figurativă, îndrăzneață

pocnind ca o diafragmă alergând

după un vulpoi absent, bastard, supărat

la culme ‒ poate că-i om în cele din urmă

urli și ți se desface spinarea ‒, biată maimuță

canibală, autohtonă, htonică.

MORTUL BOLȘEVIC ȘI BOCETUL BOLȘEVICEI

 

El sta lungit în sicriu sfidând lumea

cu chipul său de mort cu un surâs

înghețat în colțul gurii,

‒ Acum e mulțumit. Asta se vede

după cât e de încântat de casa lui,

de soția lui, de viața lui pe care

a dus-o cu curaj, de cariera lui.

Când tuna și fulgera o făcea

împotriva celor care n-au dreptate ‒

după părerea lui ‒ cât îl iubesc...

Dacă i-aș fi cunoscut gândurile lui

ascunse. Lăcrămează.

AICI A URINAT DRACUL

 

***

Aici a urinat dracul

ploile sălbatice sunt prielnice

canibalilor trăncănind

harnele, fonfleuri lungind

drumul și stă ca o lampă

fără privire în fum. Mișcarea

în zigzag. La obrazul canibalilor

se umflă sânii Meduzei și face

prăpastia lăptoasă.

PE ACEST AREAL

 

***

Pe acest areal

câini și gunoaie

care visează mânătărci

la vremea milei.

ACEST TORȚIONAR

 

***

Pe alee văd pe acest torționar

bolșevic răblăgit, fericit care

nu poate să moară, am senzația

că am luat cianură, atât îmi fac

de rău, mă desprind de pământ

nu pot să sufăr ura împielițată

cad în letargie: nicio teorie

nu o poate camufla stranie

reprezentație pe toate drumurile

ura asistă la propriul spectacol

și tu îl privești cu inimă grea

care se află pretutindeni și

nicăieri, timpul se restrânge

la orizontul senzației.

NICI DRACUL NU-I ATÂT DE RĂU CA VALAHUL

 

***

Nici dracul nu-i atât de rău ca valahul ‒

e hoț din fașă, mincinos de la prima

gungureală, extrem de necinstit când

se ține pe picioare ‒ matur ajuns

îl spânzură pe tac-su, o-ngroapă de vie

pe mă-sa pe care a violat-o de mai multe

ori în spatele casei sau în closet, își violează

copiii fragezi și-i trimite la furat pândește

avutul semenului rapace și la moment

îi ia gâtul și averea se hrănește cu sudoare

străină își ia tovarăși de crime farisei

cu spinarea unsă cu multe uleiuri puturoase,

dar aici își face balamucul că altunde nu mai

e nimic Moartea îl răstoarnă căzând sau urcând,

răsturnat, sucit urlă: ”Uite, mă dezgrop!”

tumefiat, zvâcnet după zvâcnet pătrunde

fără cap, fără picioare ca un ghimpe înrădăcinat

în atomul cel mare cu spații maxim de lărgite.

Nu ! Niciodată nicicând ieri nicicând după

nu va înceta să fie gorilă mai rea decât dracul

iar dracul râde într-un dinte: ești satanic tubercul,  

canin de dinozaur, ești un pat de pușcărie

sau poate o simplă copită de catâr.

LIBAȚII

 

Un pic de venin în paharul cu vin

un strop de emoție turnat în cinism

ejaculare precoce în femeia înflăcărată

nimic nu te ajută mai bine să te apropii

de adevăr. Așa poți să fugi de lume, liber

să pleci când vrei. Am fost deposedați

de toate, chiar și de pustiu ‒ refuz total

al lumii la mistici al cerului la revoluționari,

tot ce e viu este înfrânt, nașterea nefiind

decât începutul unei capitulări. E o necesitate

să te îndobitocești frecventându-i pe cei

ce au aflat liniștea, făcând libații de otravă

zeilor ‒ nu mai credem în Diavol, pentru

fiecare eveniment căutăm o explicație nouă,

nouă ca râsul unei curve care a consimțit.  

CĂLĂUL CANIBAL BOLȘEVIC

 

***

Călăul canibal bolșevic

cu ambiție de câine, cu orgoliu

de câine și-a făcut cuib din oase

de om înconjurat de progenituri

nemernice suge cu paiul sângele

gloatei din naufragiul care curge

în toate direcțiile, iar pegra-și

umflă mațul de câine în beție

și ei stabilesc temeinic metoda

vor suge și vor băga în ochi

otrava. Asta e vremea asasinilor

care nu trece și cuvântul

lui Dumnezeu cade tot mai adânc

în inimă ca niște picături mari

de sânge. Asasinii zeloși aruncă

garouri pe gâturi întinse, labe

păroase le-ntind, le deapănă,

muzica cântă fără folos căci

nimeni nu va dansa, înalta

cloacă fumegă mereu, năpârci

stau la pândă să-nghită ultimul

ban din fondurile publice.  

PROFESORUL BOLȘEVIC

 

Insistentă muscă profesor

de baliverne zgomotoase,

asasine citește în frunzele moarte

și-n măruntaiele victimelor ucise

de dânsul și le bagă pe gât

elevilor silitori handicapați

cu iubire de călău cu calmul

catârului pus la umbră să ronțăie

ceva, codoș rector al profundei

ignoranțe, joacă cărți și trișează

urmărind niște hominizi clipind

foamea de rațiune îl înebunește

și setea de demență care-l pierde

îl usucă fanatic tehnician al torturilor

specialist în scosul ochilor

îi face să sângereze pe elevii săi

îi scufundă-n propriul cîcat.  

BORDELUL ȘCOALELOR

 Bordelul Școlilor este și azi în funcțiune

condus de Tata bestiilor unde se măsoară

banane și se injectează otravă ciupercilor

și se compară cu lungimea nervilor tăi

o groapă paralelă cu ființa ta cu adâncimea

gropii tale duble în altă lume unde tu închini

pahare în cinstea fericirii de altcândva se trag

clopotele în același timp provocând bănuiala

ascunsă că e vorba de un zeu căruia îi place

dominația instinctelor, creșterea valorii

inconștientului și că voința nu e bună decât

pentru muscă și-i urlă osanale hoarde

de negustori și persoane intermediare

are deja o clientelă uriașă și acest bordel

e cel mai mare falanster de falsificare

de monedă ‒ omul nu mai este om, e ceva

surpabundent un ceva depersonalizat

supus unui autosacrificiu pentru altceva,

pentru alții bestii cu coaie duble până

și bietul artist este aruncat în această groapă

a depersonalizării adică cauza celei mai

înalte capacități până și dragostea a fost

măsluită ‒ să fie întrebate femeiuștile !

Tot acest bordel e un soi de zidire în frică,

frica altruistă. Totul a mai fost cândva este

o șoaptă care se propagă în Bordel sentimentele

te înfioară până la insuportabil trecutul

năboiește ca o lavină iubit fie cel plin de păduchi.