O, Doamne acești exterminatori complici
dau cu tine de pământ: îți poartă pică
că n-ai umplut gura lor cu cele mai gustoase
fripturi, cu cele mai aromate băuturi
și nu le-ai așternut patul cu cele mai
voluptoase muieri, cu copii pe care
să-i molesteze că nu le-ai dat un trai
ușor pe degeaba și nările lor s-au umplut
de orgoliu, ochii li s-au belit de fudulie,
umblă umflați ca curcanii cu morgă
de hatman, de general rus, corupți,
necinstiți, cruzi, fără minte, cu alură
de fătălăi și cu gura ce le merge meliță
ca la pizda-n târg ‒ mereu la pândă
să înhațe un covrig, o avere, sau o parte
din banii bugetului s-a făcut frate cu dracul
și are o moacă și minte acționează de sus
în jos, în mațul gros și de-aia se mănâncă
între ei cu ură ca câinii, cei tari îi strivesc
pe cei slabi și-i țin în neagră mizerie
le iau ultimul sfanț, pâinea de la gură
femeia de la pulă și-i îmbrâncesc în tot
felul de gropi ‒ acești canibali inconștienți
se sfârtecă, se lichidează unii pe alții
cu o mare satisfacție și te-njură pe tine
Doamne de mama focului, iar popii
fățarnici în biserici mai mândri decât
dracul îi binecuvântează se roagă
de plesnesc pentru sănătatea și bunăstarea
lor de fac să se cutremure iadul și însuși
Tartorul cel mare când îi aude lasă totul
baltă și aleargă să-i pupe, să le tragă
clopotele și le prezice viitorul, au mutre
scârnave pocite, borâte și dondăie ca nebunii
mai mulți deodată dondăie nebunii pun
la cale tâlhării îmboldiți de un vierme ghebos
cu coarne care le ține loc de suflet, aceste
sucituri de maimuțe sar din creangă-n creangă
umblă langa și împrăștie toate valorile pe care
omenirea le-a adunat de mii de ani și se cufure
pe tot ce-i sfânt și urlă tare. Tu, Doamne, dă-le,
că ei nu simt cum bat spre tine toate, la aceste
animale care au obiceiul turbat de a suge pula
cnutul de fier al rușilor care să le taie pielea
s-o despăroșeze și să-i evanghelizeze dă-le
lăcomia americanului ca să plesnească
dă-le pofta de acuplare a francezilor ca să
li se usuce toate glandele, nu vezi tu sufletul
lor cum apare în fața Ta ca o tenie neagră
râvnind să te înconjoare pe dinăuntru și
pe dinafară strălucind de seve supte de
la animale ce-ai de gând să faci cu ei?
Ce-ai să te faci, Doamne, dacă ei pier?
Sfarmă-le oasele ca pe cioburi de urcior
sfarmă-i și pulberea o presură sub copacul
de care s-a spânzurat Iuda, ei pe Iuda
îl iubesc, pe el îl scarpină la tălpi și îl pupă
spânzurat de creangă ca în urma lor pustiu
de fier să rămână, dar când cade pe hotarul
lor câte o schijă de bombă rusească se cacă
de frică și cotcodăcesc ca găinile zburătăite.
Doamne scuipă peste acest glod și rostul
lor dispare. Poate nici nu l-au avut niciodată.
Doamne, ce te distrează la aceste jivine
fără minte. Doamne, mai întâi dă-le cnutul
și legea pʹormă vei vedea cum îi îngropi.
