ȘACAL POSAC BOLȘEVICUL

 

***

Șacal posac bolșevicul rătăcește

cu lihnite buze larg căscate însetat

de crime crunte sălbatici ochii beliți

i s-au închis împăinjeniți de sânge

se retrage-n peșteri de fiară să-și lingă

rănile, să-nghită vreo mortăciune

ca noaptea iar să dea târcoale ca scos

din minți la vreun gheșeft cu ochiul

plâns să smulgă din carne vie bucăți

mici, imense din marele joc al răbdării

al trupului iubirii și al vântului

bolșevicul șacal bolnav de-adormi

te face sclav. Fugi pe rece munte, suflete!  

FILOSOFII

 

Toți filosofii s-au interogat

puternic, ”Oare unde iernează

cucul?” Și-au muncit mințile

în zadar, n-au aflat. Un copil

jucându-se strigând, ”Eu îs cucul,”

cu glas limpede frumos, ”și-s

împăratul peste tot... Cucul este

al meu și iernează în pantalonii mei...”

Filozofii nu l-au auzit: n-aveau Timp

nu credeau și nici nu se puteau

mulțumi cu necredința și iarăși:

”Unde iernează cucul?” Amare

sunt apele morții, iar filosofia

le dădea plăceri de vanitate.   

REVOLUȚIE VALAHĂ

 

Viva!

Vamos!

La muerte!

Păduchii

mănâncă valahi!

Niciun centru

n-au aflat.

Le place minciuna,

crima, păduchele

nicio speranță

vorba goală ‒

crima liberă ‒

nimic altceva

și se lasă mâncați

de păduchii bolșevici

uciderea și moartea.

Osana! Tâlharilor!

Asasinilor!

CRIMINALII TRAG DIN TOATE ARMELE

 

***

Criminalii s-au coagulat

în mari tumuli departe

de oamenii care mor

pe anotimpuri și trag

din toate armele în cei

ce dau să iasă din casă

porniți la descoperirea

luminii divine ‒

dar pentru ce-am jeli

un soare-ncremenit?

Nava noastră întoarce

către portul durerii ‒

este lovită cu foc și noroi

și se scufundă ca zdrențe

putrede odată cu miile

de iubiri ce m-au răstignit.    

AMARE SUNT APELE MORȚII

 

***

Amare sunt apele morții

acea incertitudine sacră

care ține în suspensie oamenii

în momentele când te abandonezi

în suferință ca într-o durere fizică:

întins, nemișcat, fără voință

și fără viitor, ascultând doar

lungile zvâcnete ale rănii:

să învingem suferința.

Desperatul nu are patrie.

Lacrimile lui se pot vedea.

Și moartea și Dumnezeu

osânditul vrea să-l lase

în pace pe el în deșertul

în care zace. ”Da, iubire,

să ucid această iubire,

o, iubirea mea, îmi păstrez

toată mila pentru mine însumi...”

Importanții sunt uitați,

ziarele continuă odiseea.   

BOCANCUL GREU AL CORPULUI DE CRITICI

 

***

Pentru că suntem în țara

canibalilor cu asasini în frunte

mă trezește zgomotul sec

pe câmpia cu iarbă neagră

ca un singur bocanc corpul

criticilor literari mărșăluind

scoate sacadat trei sunete

ca melița pe câmpia neagră

ca o scriitură a unor minți

rătăcite, iarba neagră stă

într-o mână și nu produce

decât cochilii asemenea

cu a greierului înghețat.

Bocancul greu al corpului

de critici eunuci distruge   

subterana furnicilor.

VAMPIRA

 

Această vampiră paceaură

milioanelor de suflete

și de trupuri strivite și care-și zice

că e patria noastră, stăpâna

noastră și ne va judeca

înainte de Judecata de apoi

ne bagă-ntr-o fisură mâncată

de foc și de ciumă cu părul

și subțiorile roind de viermi,

ne bagă în inima infernului

fără simțiri că acolo vom găsi

traiul tihnit. Acolo vom găsi

realitatea aspră de strâns

în brațe ne-adoarme și suge

sângele hrănit cu minciună

și pornim și ne bagă-ntr-o

gaură ca pe fosile una câte

una acolo unde nu există

milostenia, ajutorul. Acolo

este explozia care-mi luminează

abisul din timp în timp vampira

nu e deșărtăciune.  

 

DESȚĂRAȚII ACEȘTIA

 

***

Desțărații aceștia se rostogolesc

ca târtanii mânați de vânt

nicio urmă de credință, nicio urmă

de cuțit eșuează prin jnepeni,

prin subsoluri, respiră pe undeva

prin râpi neliniștea de a slăbi,

de a se usca. Ei se văd amenințați

în corpul lor în rațiunea lor

de a exista în ciuda nevinovăției lor

și dorm așteptând un alt vânt

să-i poarte niciunde. Dormi-re-ați

să dormiți de târtani până la oroare

până la demență. Sunteți târtanii

cei mai plicticoși de pe fața pământului ‒

nu există niciunul singur în care

să zvâcnească un suflet.   

DUHUL LINȘAJULUI ȘI AL CRIMEI

 

***

Duhul linșajului și al crimei

patronează acest poligon

blestemat, condamnat a fi

parcă ireductibil mereu egal

cu propriile crime: viciile

și crimele se dezlănțuie-ntr-o

veselie cu spectacol, cu mare

violență, canibalii varsă râuri

de bale în desfătări admirați

de saltimbanci, cerșetori, artiști

literați, fotbaliști, preoți, bandiți

cu toții vin să adore demonii

iar sufletul sărman este strivit

sub picioare. Duhul linșajului

admiră numai propria-i vedere

în apa moartă a umbrei sale.  

MONSTRUL DEZASTRELOR

 

Se răsucește și surâde pântecosul

Sataniel cu râs mare de hipopotam

satisfăcut înconjurat de tinere subrete

cu privirile pline de pelerinaje cu mers

și costume tiranice micuțe dansatoare,

copile străine și persoane nefericite

zise fluturi țigănești și furnici țigănești

care se agitau fără încetare ‒ acestea-s

făpturile mele dragi, acestea-s inimioare

scumpe le-arată cu degetul, sunt de vânzare

pe mine tot ce-i omenesc mă îngrozește.

SFÂNTA BLANDINA, LION

 

Era o colcăială de larve omenești

de capete ca niște ghiulele ori

ca niște ouă; o serie de chipuri

văzute parcă prin sticla unui

ciob colorat, un muzeu de monștri

în mers în cerc pe arenă, în centru

stă dreaptă sfânta Blandina în fața

leilor cărora le este oferită drept hrană.

Un Antonin face semnul de condamnare

fiarele se repăd o sfâșie și-o-nghit

apoi ling sângele de pe nisip. Gura

împăratului bălește de desfătare,

sclava creștină parcă i-ar sta

pe genunchi și l-ar ruga duioasă:

”binecuvântează-mă, tată!” un muzeu

de monștri în mers pe urmele noastre

umblă să ne-arunce la fiare cețurile

somnului timpului se lasă greu peste geamuri.  

FÜHRERUL VALALAHILOR

 

Acest führer privit de aproape

e leit un hârb proaspăt scos

dintr-un mormânt străvechi

înlăuntru trăiesc șerpi veninoși

vorbesc cu voce de babă blajină

căinată: fiți răbdători și normali

eu vin din strâmtorile originilor

acolo se eliberează uneori

lespedea înveșmântată în roșu

inscripționată cu tainicile semne

SS, eu sunt animalul care am venit

să vă mănânc ca pe o hamsie crudă,

crâncen de sărată ‒ se aude doar

un vaier de șerpi șuierând în cor.

Hârbul pare să plesnească prin fisuri

se strecoară un miros tulburător

de tămâie și mosc.

LARVA SCRIITOARE CUMANĂ

 

Această larvă scriitoare are

curul de cauciuc: a stat cloșcă

numai pe ouă de generali secu

dornici să-și facă sepucu îi sorbeau

bucile, sorbeau grumajii, îi luau

cu asalt ceafa, înghițeau până

și urechile și ea cârâia în paturi

străine, imitând o merlă neagră

ce se tăvălește prin iarbă, se umfla

ca gușa unui șarpe ca s-o facă

poetă vestită, gura sângerândă

de mușcături din care șiroiau

pârâiașe de zeamă gălbuie

în locul de desfătare odăița

ei de comunistă portar era

plină de un miros grețos, atroce,

un miros de ulei de ricin călduț

și cărțile pe care le-a tipărit sunt

ca niște cauciucuri pentru automobile

pe vreme de iarnă. Smochinită azi

gârbovită, cu sânii căzuți cu pântece

plin de aspre riduri mai primește

generali care fac laba pe umbra ei

și ea vâjâie ca pneurile pe asfalt

curul de cauciuc n-o dezminte.   

ANI DE CUMPLITĂ SUFERINȚĂ

 

***

Trăim ani de cumplită suferință

și improvizație, canibalii ne mănâncă

și trupul și sufletele, Diavolul le-a dat

dezlegare să ne batjocurească și oasele

și limba, un cântec de porc răsună

în măruntaiele lor un sughiț

ca de ferestrău iese din stomacul lor ‒

ne lichidează pentru vecie. Uciderile

sălbatice sunt prielnice canibalilor

ca și ploile pentru câmpuri pentru noi

se arată o scriere de un albastru-fanal

înghesuită dantelată pe care noi

o înțelegem. Vom fi iar copii în lumină

și dragostea ne va răpi cu fiecare clipă.

Dumnezeu își face planuri ascunse

și canibalii vor cădea în moarte

pe o rană presărată mereu cu sare.

Un amestec infam de otrăvuri

va clocoti în gâtlejurile lor.  

VINO TU ODATĂ MĂREȚ VIITOR

 

***

Vino tu odată măreț viitor

ca o ploaie de aur și dă-i

flămândului pâine și vin

și dă-i și o scatoalcă

să nu le ceară pe degeaba,

dă-l cu fruntea de zidul

rece și ticălos al orașului

unde viața putrezește

în gura pungașilor, du-l

în diafanele bodegi

unde sub o masă o mască

de ceară pândește spiritul

răului; vino viitor măreț

noi am fost așezați în viață

ca-ntr-un element care

ne este cel mai convenabil

ca-ntr-o scoică de stridie,

o adaptare milenară ne face

să semănăm cu lumea

și cu marea, dar tu viitor

să ne dai nouă lapte și miere.

Nu avem niciun motiv să fim

neîncrezători în canibali.    

DOAMNA REFUGIATĂ DIN ȚARA VECINĂ

 

***

Doamna refugiată din țara vecină

cu înfățișare de codoșă, dar care

poartă o cruce între sâni umflați

prietena refugiată și ea o întreabă

unde îi este soțul. ”Lasʹ să crape

pe front, că era îngrozitor de rău

și bețiv acasă și războiul tot

n-o să-l schimbe. Măcar voi avea

alocația.” Nu vroia să-l ierte,

îl vroia mort cu tot dinadinsul.

Așa sunt femeile stricate,

îl înșeală cu fitecine și nici

nu-și dă seama de pregătirea

pentru sclavie, angrenaje

ale unei mașinării, factori

într-un sistem, da, muierile

au sclavia în sânge v-o spun

eu că asta-i în sânge, o ținea

prietena ei și nu se putea opri. 

LA BALAMUC, ROMÂNIA !

 

***

La balamuc, România!

Acolo nimeni nu te va poseda

închisă uitării, închisă amintirii

unde vrei să fii sclavă vei avea

cât mai multă muzică vocile

osândei tăcute până atunci

vor umple dintr-o dată scena

universului, până atunci

diavolul imită întocmai grohăitul

porcului. Tu, Românie care

te sclifosești că ești fericită

că pe lumea asta există

mormântul. La balamuc!

Justiția nu-i o iluzie.

NOMAZII

 

***

Nomazii spintecă recoltele

muștele ultimei suflări

furnici țigănești excesive

săpând mereu masiva inimă

înțeapă tot ce-i viu seduși

de veninul urii în peisajul lor

carnasier ‒ Marile fețe luminate

au plecat la Nord sub teroare.  

PATRIE PIERITĂ

 

Patrie nu mai există,

există un areal părăginit

unde furnici țigănești

deghizate înhață tot

ce pot și cară-n tainice

vizuini, acolo unde arborii

fac și mai părăsită seara

și mai părăsit cerul, nici

nu observi cât de leneș

a pierit ultimul tău pas

încerci tăcerea aspră

în viața ta ca o cămașă

de forță ca un balamuc

ce altă soartă îți dezvăluie.

Timpul oglindit te-ndurerează

ca moartea, furnicile țigănești  

ți se urcă pe picioare cu alte chipuri

cu pasul lor mărunt imită bucuria

mișună peste tot ca o hoardă

a lui Gingis Han pustiitoare.   

CÂINI GHEAURI ȘI CURURI ANALFABETE

 

***

Câini gheáuri și cururi analfabete

umplu o oală de noapte mișunând

înăuntru ca o puzderie de scorpioni

și de șerpi și se mănâncă-ntre ei

când iarna li-e în casă, aceste vietăți

afumate, calde de năbușeala odăilor

înăcrite, roase ca niște oase de câini

visează fericirea, caraliii oalei acestea

plesnite cu marginile gurii roase

îi liniștesc printr-un clinchet de vorbe

și de zaruri îi înșeală pe întunecații

câini cu coada ridicată și-acești caralii

securiști, închizători severi sunt atenți

să le zdrobească voința cea din urmă,

asmuță asupra lor câini gheáuri vicleni

cu cerul gurii negru, pun deasupra oalei

un capac etanș ca nimeni să nu străvadă

până-n adâncurile lor ca să-și bage-n

gâtlej un scorpion ca să-l roadă

pe dinăuntru, deșeuri ce li se aruncă

sub un cer de iarnă, cer taciturn cu ochi

rotund deasupra, li se aruncă gunoaie

de hrană, li se scuipă în gură, în sufletele

afumate de teamă să nu și-l usuce și-aceste

suflete, cururi neinstruite, calde, opărite

se înduioșează încă de grija caraliilor cu ochi

beliți, burtoși și foarte cruzi și-i cheamă la ei

cu un lătrat curat cu un sâsâit subțire, dar oala

e crăpată și nu se știe cât va fi refugiul acestor

câini gheáuri, deși turbați fac și literatura

și acestor scorpioni care-și fac vizuine în gâtlej

care vorbesc de bunăstare. Prostia lor e fără

capăt, oala de noapte e populată de spurcăciuni,

spurcăciunile de molime și microbi, dar tot

ce vine de la oala de noapte e adorat de un popor

de cerșetori printr-o virtute cerșetorească de tâlhari –

toți slujesc oala de noapte ca pe un mormânt cinstit

și-adoră pe Dumnezeul lingourilor marele câine

gheáur pentru toți aceștia veni-va ziua tăișul

judecății și oala de noapte se va face țăndări

pe această oală de noapte pe care ei o considerau

sănătoasă și sfântă.      

BOLȘEVICUL

 

***

Mut ca un fluture țigănesc

bolșevicul cu schmuck-ul

masturbabil vrea vremea

s-o măsoare și urinează

în visul ultim cântarea

lumea și-o fură toată.

El zice că unde există bani

domnește numărul, dar lui  

îi place carnea de om

și se hrănește cu copii,

îi stropește cu ură și muștar.

El înșeală și râde de cei prostiți,

furați. Mai slugarnic decât

un porc el pompează în sus

toxina Marelui Dispreț.   

SAVANTLÎCĂRII

 

La tot pasul auzi rostindu-se cu aplomb așa

cum ar cădea o bucată de plumb în apă

”Umanitatea”, ”Umanismul”. Mi-e și rușine

a trăi când aud această chițăială fără sens.

Mintea noastră l-a debarcat demult din țeastă

pentru că o face de râs. Asta arată că nu există

niciun adevăr și dacă ar exista unul nu servește

la nimic. După faptele oamenilor mintea noastră

ne poate pune la dispoziția noastră alte noțiuni

poate cu un țâr de realitate așa cum azi respirăm

duhorile ciumelor, ale războaielor, ale măcelurilor

verbale. De ce ”umanism” și nu șobolanism

câinism, insecticism, asasinism, războicitate

asasinacitate, gunoism, deșeurinism etc.

necazul e că toate-s de aceeași valoare

și clasificarea lor nu-i ierarhică, ignoră orice

înțeles, ignoră precedentele și consecințele

și întunecă adevărul, importantul, amintirea.

Aceste cuvinte trăiesc pe cont propriu ca și

condamnații la moarte, n-au fost luminate

posedă doar corp și moarte. Când aud

”umanism” aud detonarea unei bombe nucleare

aud ”gunoism”. Om mani padme hum,

om mani padme hum, om mani padme hum

șanti, șanti, șanti și nu-i nicio dramă nici

la virus nici la om.    

CRIMINALII PUTERII

 

***

Asasinatul zic criminalii puterii

este specialitatea insectelor

și vor fi ucise doar insectele fără

apărare și cei ce vor deveni după

o insectă fără apărare. Am înțeles

că acum a trăi nu-i o problemă.

Viața nu depinde de noi, ci ține

de forța morală a insectelor.

CANIBALUL OFERĂ FĂGĂDUIELI

 

***

Canibalul bîjbîie cu limba

substanța pe sub strachina

câinelui, omul ar vrea să fie

scutit de foame, câinele

de proasta dispoziție, iar

canibalul oferă făgăduieli

firimituri săpun și ștreang

asta e meseria lui în clozetul

puterii închis strâns.

O HAITĂ DE HOITURI VÂNDUTĂ

 

***

O haită de hoituri vândută

s-o fută pe mă-sa-n cur

mânjesc zidul văruit

al culturii, latră la câinii

morții să vină să-l prăbușească

apoi își ling limbile scoase

unul altuia, limbile vinete

putrede. Stăpânul eremb

îi bate pe burtă și haita

schiaună umilă și linge

picioarele moarte ale mâne-sa.

UN BOLȘEVIC GREU

 

***

Un bolșevic greu

ca o balenă eșuată

brusc se vede un fluture țigănesc

aruncat de colo-colo

prin propriul său labirint

zornăind ca monezile de aur

se bălăngăni între noapte

și noapte, dar nu mai intra

în apele mării nu mai avea

unde fugi nu mai avea cum

să se prefacă: pipăia electronul,

paladinul, negativul, protonul ‒

nuclearul, pozitivul ‒ neutronul,

neutrul, putoarea.