O voce icnită, oarecine
scârboasă de cloșcă avară
e vorba de o găină târtană
vorbind rușinos. I-a ciupit
de fund și continuă să-i ciupească
să-i giugiulească pe generali
cu temeri cu mii de-ncâlceli
e de la Marea Moartă ascunsă
degenerată, hulpavă, nesătulă
pe nas și pe gât are doar semne
de beție, sminteli împrejurul vesel
care o călca și ea e blândă și jignitoare
dar stă la călcat cu plăcere
dar întotdeauna răscolește ouăle și put.
I s-a tras cu creta o dungă
pe nas și-a fost așezată pe ouă
cu pântecul fierbinte se simțea
legată istovită, în gură pripoane
după fixele grosimi storcea cu buzele
osoase seve din schmuckurile pleoștite.
Au penit-o, au gonit-o de pe ouăle
răsclocite, călduță disponibilă,
de trândavul pântec mason legată
scrie versuri abrupte cu limba
în închisoarea lor tot mușcând
cu clonțul sub subțiori cu toată greutatea
dorinței apăsând.
***
Satanică adunătură de lepădături
iubită dincolo de hotarele vieții
de mortăciuni, dar nu poate fi iubită
noi murim cu toții dar acestea
ne împroașcă cu cîcat arta
umbra lui Cain mereu îi însoțește
care ține strâns în mână intestinul
gros cugetă fără a medita își bagă
până-n străfund caninul gros și ascuțit
ca un pripon și-ți spune: ar trebui
să mănânci imbecilule, nu suferi,
nu-i pentru săraci suferința, să plângi
lângă propria-ți groapă, asta e menirea ta.
Pune-ți sufletul zălog, dacă-l ai.
Nenorocirea va reveni. Tremuri, lighioană?
E străvechiul obicei și națiunea terfoasă
a stomacului. Ce univers aduce acest
sforăit de porc sforăi încă și nu te trezești
deși ți se cântă să te trezești. Lepădăturile
mănâncă prin somn și pe gură se prelinge
saliva fericirii fluide. Cum e carnea scoicilor?,
victimă a suficienței.
Un canibal bolșevic plin de putorile
răutății, fericit într-o cloacă plină
de balegă de om stă drept și mândru
și îngâmfat, lângă un scrin dat cu var
plin de relicve comuniste, de bucățele
de om rupte cu cleștele ‒ alt canibal
se-nvărte în jurul lui și cu glas de popă
îl tămâiază cu cele mai câinoase cuvinte:
O, glasul tău grasiat pe care l-a auzit
conducătorul și s-a topit de tăcere sună
și azi ca un clopot ceresc, O, fața ta
care fericește poporul, tu mai tare
ca un sfânt O, făptură a harurilor
și a darurilor, lumină ruptă din lumină
o fortăreață de lumină, pe tine toată lumea
te iubește și sufletul tău de lumină stă
într-un scrin alb de lumină. Aceste ființe
ca niște galoși rupți călăi fără scrupule,
eterni nomazi sunt în căutare unei patrii
sfârșesc prin a o găsi doar ca să ucidă
tot ce le stă în cale stau la pândă ca niște
lighioane bătrâne, bine hrănite de puii
de năpârcă. Îndrăzneala lor nebunească,
absurdă, nepăsarea și disprețul arată
că totul în jur e putred și peste putregai
zburdă o națiune de câini râioși.
Această masă de câini mărșăluind spre infern.
A victim of the drugs and of the society deviating from the moral axis finds her salvation in death. As many other youngsters, she glides easily into promiscuity, and when she realizes that she lives a false life she doesn't find any solution. All is too late. To read the story LIFE FOR RENT please follow this link https://a.co/d/4yi9ltO
You unconscious, worried water
that smell of spearmint and carry
phantasms beyond you cast fireflies
at my feet I ignore you but you touch
me with a finger you disintegrate
in much beloved flowers. She’s looking
for herself so she make herself thin
so she go inside the real self inside
that outside that was inside awhile
so the outside become inside
and so he be in the interior from exterior;
so he sit in state simultaneously
within and without. The sinuous
water looks fixedly at me.
To read my book THE HOUSE OF THE SILENCE please follow this link https://a.co/d/43hG5Fu
Căpcăunii plăcerii mână
turme de curve cu miile
din Arcul Carpaților în hotelurile
din Occident, carne vie
pentru desfătările ipochimenilor
cu bani căpcăunii puterii se prefac
revoltați de acest fenomen
pe care n-au cum îl combate
scăldându-se și ei la chermeze
cu mii de fetițe drogate.
‒ Cum ai ajuns domnișoară
să fii captivă și violată, curvă
de meserie fără viitor fără iubire?
‒ Nu nătângule care pui o asemenea
întrebare ‒ ești captiv și în eroare
și nu știi nimic despre viață
ca un berbec care umblă cu botul
la curul oilor cu buzele desfăcute
și încaleci o iluzie vrei să știi
că la șaisprezece ani sub plapumă
virtutea, viața pură mă ispiteau
noaptea cum ispitește păcatul,
dar conștiința mea, intelectul
feminin mi-a spus clar și nu falnica
inteligență artificială a criminalilor
că iubirea omenească nu cunoaște
nimic ce s-ar putea numi mâncare
bani, victorie, doar câteva
sentimentalisme nătânge înainte
de dezastrul final al morții sau
al indiferenței iubirea nu-i înțelegere,
ea este făcută din dorința de a înțelege,
dar curând din pricina eșecurilor repetate
ea moare. Nouă ne zic curve, pe când toți
ajung să se fută mult mai rău decât noi
care știm nenumărate rafinamente, femeile
măritate sunt niște vaci care servesc un bou,
fac copii pentru a crăpa de foame arși
în războaie sau să fie jupuiți de căpcăunii
de la putere să plătească taxe pentru orice
mișcare. Mie îmi place peștele meu și e frumos
îl iubește și Dumnezeu că e frumos m-a inițiat
într-o meserie pe care o practică fiecare ființă
de pe pământ el mi-a dezvăluit că fiind o femeie
liberă nu voi fi roaba niciunui stat niciunui
bandit care strânge taxe că eu am sânge albastru
față de vacile care au familie. Cei ce ne compătimesc
ne flămânzesc sau ne pun să facem munci idioate
sunt geloși ‒ ne vor sclavele lor să le asigurăm lor
banul și bunăstarea un țarc de căcat unde toți
se vânează sunt sigură că mamele acestor tâlhari
au fost niște curve amărâte ‒ noi acum avem
clienți nobili, respectabili și pești frumoși.
La urma urmei, cui îi pasă de pizda mea?
Dar noi, așa-zise curve am învățat să fim
mai viclene decât căpcăunii politicieni
crăcănate noi suntem chiar în paradis
și ne jucăm cu șarpele.
Hristos agonizează acum prin ministere
stă cu cnutul în mână ‒ el tronează
la ghișeele băncilor, stă cu ochiul
fixat pe marele criminal care vrea
să-i lichideze pe toți. Gura lui Isus
grăiește: ”Tu nu mă cunoști! Tu
nu mă cunoști!” Și marele criminal
dă din buze mărunțel ca o vădană
bătrână pare a spune că disprețul
nu are patrie. Eu sunt un negru bestial
și nu pot fi mântuit, canibalii de acilea
sunt niște animale nesătule, maniaci
feroci avari trădători, vânzători
snobi negustori, judecătorii ‒ râie
bătrână, lepră și sifilis, au băut
cea mai tare licoare înnebunitoare
direct din iad din mâna tartorului
Satan mi-a poruncit să-i ucid, să-i umplu
de cancer, să le sucesc oasele, mințile
să le carbonizez... și poporul așa pare
fericit în smoală clocotită.
La vie transcrite des eaux amniotiques
maternelles, vieux sang ranimé suit
du regard guettant jusqu’à l’horreur
le dégel lunaire de la nausée ‒, ainsi
appelles-tu chaque chose au monde
tu l’appelles en secret des origines
comme si tu prenais part maintenant
à sa vie et elle s’accroche toujours
aux mêmes mots errants dans le monde
comme le battement sage d’ailes
au-dessus des eaux lourdes ‒ la mort
hanta l’air longuement la plainte
de la vallée verte s’éteint.
Afin de lire plus de mon livre MESSES SÉCULIÈRES veuillez suivre ce lien https://amzn.eu/d/8Y9wMvs
***
Une souffrance indifférente
aux yeux de louve muette,
sans frisson elle fixe son regard
sur moi de l’eau morte de son
ombre affaiblissant la puissance
du sang et de la cendre ‒ elle est
une créature qui entend seulement ses pas.
Afin de lire plus de mon livre MESSES SÉCULIÈRES veuillez suivre ce lien https://amzn.eu/d/cnl8IEf
Ancienne déception du cœur,
la mort illuminatrice baisse
les stores ‒ de rouges bouches
te chassent sur tous les vents
dans le paradis de la fête
la lampe du cœur se vidant.
Afin de lire plus de mon livre MESSES SÉCULIÈRES veuillez suivre ce lien https://amzn.eu/d/dsk13DM
***
De trop d’amour meurent les amoureuses
et comme il semble toutes se refont
en mort et tout ce que j’ai écrit noie mes
yeux, je ne trouve pas davantage afin
que tu demeures en vie et que tu portes
la longueur de mes douleurs en ta voix
qui fasse naître une parole qui est ton
souffle qui depuis tant d’années mûrit
dans une gorge pubère, un peu de mer
se retire subitement dans la vague nuit
et je vois le lit nuptial à marée basse,
si elle respire sa pensée reste dans l’écume
comme une tendre chaux vive s’éteignant
confidemment sur laquelle les mains
crépusculaires allongent ton corps,
Aimée, l’absence monotone l’épuise
dans la mer fileuse de sel un soir sans
âge déroule son voile sur l’immense
moire ‒ tiens-moi fermement, main.
Afin de lire plus de mon livre MESSES SÉCULIÈRES veuillez suivre ce lien https://amzn.eu/d/cEfz7bJ
La mort rend les gens précieux et orgueilleux,
chaque geste peut être le dernier il n’existe
pas de visage qui ne soit pas sur le point
de s’effacer comme le visage d’un rêve Temps
et éternité sont des formes de notre adhérence
ou de notre non-adhérence au monde, mais non
pas du reniement total qui est musique sans
sons, une aspiration sans désirs, une vie sans
respiration et une mort sans extinction ‒ tout,
parmi les mortels, a la valeur de l’irrécupérable
et du hasard tourné par l’écho des autres qui
l’ont précédé dans le passé qui se répète
jusqu’au vertige… Il paraissait égaré parmi
les miroirs fatigués je descends l’escalier
en colimaçon dans le sous-sol afin que
je voie L’Aleph et quand je descends
je semble monter au haut d’une tour
à l’extrême limite de la raréfaction de l’être,
je deviens plus léger que l’air, je deviens
un point du rien maintenant, ici, là, jamais
et toujours je perds mon sens, je ne garde
pas plus de monde qu’une vague souvenance
mais la soif me brûle, en ce voluptueux nulle
part, mais d’une volupté sans contenu
je parcours de nouveaux royaumes,
de nouveaux empires en extase formelle
de l’irréalité un état de transparence devient
notre être, une rose pensée par un ange plus
léger et plus vaporeux que l’envolement
de L’Aleph ‒ dans le sous-sol comme une cour
de la prison dans une armoire ces sept épouses
à moi avec qui je ne dois pas me marier, mais
je le faisais toujours maintenant et éternellement
nues avec leur rose poussée en dehors elles
soupiraient chacune chevauchée par
un Chupacabra qui semblait un dingo de côté,
elles baisaient à loisir, mais je ne prononcerai
jamais les mots que j’ai entendus, elles
ne pouvaient pas me voir elles se vautraient
dans une hystérie attendrissante dans les élans
tourmentés, la solitude a été notre point
commun mais avec les diables aussi qui
les chevauchaient mais je suis venu tard,
même trop tard à un concours fatal avec
L’Aleph. Quand ils se retireront de l’armoire,
je monterai l’escalier en colimaçon comme
dans une tour renversée prenant
de la consistance et nous demeurerons
seuls en solitude pendant ce temps
je suis devenu complètement aveugle
mais ainsi fut L’Aleph ‒, une trame encore
un pas et je serai couché dans les ténèbres.
Afin de lire plus de mon livre MESSES SÉCULIÈRES veuillez suivre ce lien https://amzn.eu/d/db7sA7L
Drawing "The Journalist" is for sale. Price 10000 euros. Who wants to buy it, please email me at the address vladneagoe52@gmail.com
We should leave:
rapturous tranquility,
pure fragrances
and this road looks
like a long skeleton;
between dusk and sky
are drawn the joints of the things,
life within the loop of Time
between death and beauty.
***
Politica culturală azi e suprabolșevică
e supernazistă, îți bagă-n gură cahla
de cenușă de-ți spintecă gura, brațele
ți le face de fier, botul de câine, burta
de măgar, stomacul de șacal, ochii
de broscoi adormit peste broască
sângele scâncește, oasele se lungesc
lacrimile și șuvițe roșii șiroiesc
gluma și teroarea lor a umflaților
ține luni, ani așa ca pielea să-ți fie
fericită, capul desprins de trunchi
să meargă pe traverse în fața
locomotivei, picioarele să te tot ducă
unde vor ele ca-ntr-o paradă sălbatică
a șerbilor ce merg aplecați cu dosul
ridicat și oasele noastre drogate cântă
manele siropoase în toate vânturile
și la soare și întotdeauna.
Drawing "The new Romanian" is for sale. Price 10000 euros. Who wants to buy it, please email me at the address vladneagoe52@gmail.com
Drawing "Madama Butterfly" is for sale. Price 10000 euros. Who wants to buy it, please email me at the address vladneagoe52@gmail.com
***
Națiune de câini
în această stare de umilire totală
în suferință. Cinstea face rău
crezând că face bine ‒ este
închisă în spațiul scuipaților
dar națiunea se linge pe buze
disprețuiește totul și nu disprețuiește
aproape nimic ‒ strigase, cerul
deznădăjduise. Acum încearcă
să învețe să supraviețuiască singură.
A muri înseamnă o consimțire.
***
Îți stă bine când ești bolnav
te prinde ”Împărăția cerurilor”.
Așa Dumnezeu se apără pe sine
însuși de la nimicirea prin credință.
Trebuie să mă îndoiesc ca să cred.
Setea e devorantă și te smintește.
Genialitatea este o tragedie
fără criterii și fără scrupul.
Nimic sigur, nimic practic.
***
În mizeria nesfârșită a lagărului
bolșevic o clipă de fericire
indescriptibilă ‒ cum să trăim
fără câteva motive temeinice
de deznădejde? Dumnezeu
se slujește de cei ce tac și-așteaptă
iar când dragostea de viață piere
deși e o iluzie, niciun sens
nu ne mai consolează. Oamenii
se calmează prin războaie
pe care-n taină le doresc nesfârșite.
Pîcă Hîcă, un dat în paște de canibal
mușcă din câinele care mușcă din el
cădea în mijlocul cârciumii pe un fir
de păianjen, cum cade vântul, Pîcă Hîcă
și-acum se-ncheagă moartea împrejur.
De ce umbli cu jalbă, Pîcă Hîcă?
‒ Vânt negru mi-a trecut pe la subțiori.
***
Un univers de indicatoare
Pericol! Ajutor! ‒
Libertatea nu a reușit,
autoritatea nu a reușit
a reușit sclavia ‒ o sfântă
Brigita, patroană a sufletelor,
libera nos de idolii casei de bani
de idolii randamentului, de viteză,
de intensitate, de serie, de canibali,
de valoarea de compensație
și de precocitate ‒ toți acești jucători
joacă precum copiii în cuptorul
de flăcări al profetului Daniel,
sosește un sfârșit cu vuiete
de uragan, aducând procedeele
cele mai infame, era prostiei.
Toate revoluțiile încep cu nimicirea
toate revoluțiile sfârșesc cu nimicirea
toate totalitarismele, despotismele
încep cu rărirea și sfârșesc cu rărirea
teroarea, uciderea, sfârtecarea
este ca o miluire, întotdeauna
aceste regimuri, aceste acțiuni
atrag milioane de călăi, de asasini
dornici să slujească să se îmbogățească
să lichideze semeni ca să ejaculeze
pe mutrele oribile ale oamenilor,
să violeze, să spurce, să jupoaie
și ca într-un flux și reflux istoria
tălăzuiește înainte-înapoi ‒ nimicirea,
distrugerea, rărirea ‒ totul în om
va fi sufocat și poate fi asfixiat în afara
nevoii de Dumnezeu, nevoii de Absolut
nevoie care va supraviețui dispariției
religiei lichidării a omului pe pământ.
S-a văzut că unele maimuțe îngenunchează
și se roagă ca predicatorii rațiunea
a eliminat Logosul dar nu l-a nimicit.
Niciodată moartea nu va avea un nume.
