Hello,
my novel RUN, ANGEL, YOUR HOUSE IS BURNING, a terrific story, a good thriller, a merry-go-round of loves and murders is for sale on Amazon.com for only $20.25.
To order it and to enjoy a good read please follow this link:
MELANCOLIA FULGERULUI Vlad Neagoe are cosmognia în sânge. Închipuirea sa e inflamantă de spectacole terifiante, de convulsii metaf...
Hello,
my novel RUN, ANGEL, YOUR HOUSE IS BURNING, a terrific story, a good thriller, a merry-go-round of loves and murders is for sale on Amazon.com for only $20.25.
To order it and to enjoy a good read please follow this link:
Hello,
I offer you my book of true and terrific poetry PETALS IN THE AIR. It's for sale on Amazon.com for only $20.25
If you'd like to order it and to have a book of reference in your house please follow this link to Amazon.com:
Have a good read !
La ziarul Timpul care stă pe loc
niște căcănari manevrează
un ventilator mare care împroașcă
lumea cu căcat. Bucățele mărunte
cad pe scăfârliile tembele în gura
imbecililor curioși care nu pot trăi
fără evenimente.
***
Fătălăul trădător futut în cur
la Marea Moartă, cu untură
sclipind pe bărbie clamează:
”Să fiți plecați mai jos decât
iarba mai liniștiți și mai jos
decât apele ca talpa asupritorului
binefăcător să calce cât mai
apăsat și să fie sigur că respirația
vi s-a tăiat...”
‒ E cu neputință!
‒ De ce?
‒ Pentru că suntem morți.
Dumneata trebuie să te duci acolo
la Marea Moartă și să zdohnești.
‒ Eu hotărăsc! ‒ urlă fătălăul bolșevic.
Are dreptate cel care supraviețuiește.
Toți erau nespus de fericiți.
Cei din Basarabia vătămată
dar tămăduitoare ard de dorință
să-nvețe ”leamba” cea română
dar nu renunță s-o lovească
ca pe ultima curvă cu aspre
barbarisme ”bliadi”, ”suka”,
”pizdeț” și alte înjurături
de canibali care-i sfredelesc
sufletul, nu renunță nicio
secundă să stea în patru labe
în fața stăpânului hain ca
tartorul torționar să i-o tragă
precum câinele mare câinelui
mic și să i se jeluiască
de neputințele sale în lemba
barbară parcă aude ființele
ce le-a ucis în vis. S-ar vrea
îmbălsămat în toate cuvintele
fără nume, fără lume. Deasupra
fiecărui gând se boltește un cuvânt
pe care nu-l recunoaște fără cer
și ”leamba” lui e plină de șerpi
și de broaște. Și mul‒duvanul
continuă firul atâtor mâhniri
râzând și părăsiri presărat
cu ”bliadi”, ”suka”, și ”pizdeț”.
Nu suferă de nicio amintire
nici cerească nici infernală.
Bănuiala aceasta m-a făcut
să-i fug. În preajma lor cum
să mai respiri, preajma
care-i un ”durdom” turbat
cu pereții pustii?
Ciorții adunați în conclavul lor
de canibali bolșevici țipă isteric:
‒ Ia-le banul, ia-le banul, ia-le banul
taxe mari, și mai mari, taxe absolute !
Dă-i cu gaze, dă-i cu gaze, dă-i cu gaze, gaze !
Dă-i cu glonțul, dă-i cu glonțul, glonțul!
Dă-i cu bâta, dă-i cu bâta, dă-i cu bâta!
Dă-i cu bomba, dă-i cu bomba, bomba!
Sunt niște animale bestiale!
Ucideți-i pe toți !
Și turma de flămânzi se-nvârtește
și cade ca frunzele la pământ.
Ciorții râd cu poftă.
Ciortul mă întreabă:
‒ De ce arătați atât de palid?
‒ Sunt bolnav.
‒ Ce vă doare?
‒ Tot.
‒ Arde-l!
A apărut de după un copac
mărunt și trist, cu o umbră
veselă pe față, cu un nihilism
lipit de buze, subjugat vizibil
de un alt eu, sceptic și neîncrezător
mereu surâzând în niciun moment
posac și indiferent, un om solidar
cu ”sărmanul norod”, mereu
în căutarea cuiva căruia să-i
mărturisească durerile. Ne-am
așezat pe o bancă, în fața noastră
țopăia un porumbel beteag
și parcă ne filma cu ochiul fixat
pe lateral..., ”Mi-e frică de oameni,
dar nu-i urăsc,” zise și oftă surâzând,
trecându-și mâna prin părul gris
și des ca peria. Am conversat frățește,
am împărtășit gânduri, un om autentic.
”Totul poate fi sufocat, numai
pe Dumnezeu din noi nu-l putem gâtui,”
zise și tăcu. Apoi izbucni într-o tiradă:
”Este o crimă, o rușine pentru fiecare
om să știe că lumea cea de astăzi este
îmbrăcată în cămașa de forță a deznădejdii
și acolo stă sufletul. Absolutismul economic
s-a transformat în putere. Canibal invizibil
el controlează prin ordine dictatura foamei
și devoră bărbații și femeile, tinerii și termină
și cu odihna strămoșilor noștri. Libertate
pentru toți iar lupii să mănânce mieii. Viața
advărată ne-a părăsit...” Lua porumbelul
șchiop în mâini, îl puse sub haină să i-l dea
primarului să-l tocnească.
Gazeta ”România literară” este Bălăceanca la propriu. Niciun râs niciun
surâs. Totul este absolut serios. Un ucrainean de la secția minorităților care
citește gazeta asta s-a exprimat dezamăgit: ”Tse istinîi durdom. Huiniu
neloghicinuiu.”
***
Acești securiști cu duh torționar
mă uit cum ochii lor se sting
și latră la lume-ntunecată intră
în crugul vieții mele ca musca
verde în nara mortului, s-ascundă
moartea apropiată ei joacă hopacul
pe scena goală, lumea i-a părăsit
și ei bâzâie de-nnebunesc acum
când zilele lor se sfârșesc și-ncep
cu apusul.
***
În inima aceasta a nopții,
miez de noapte vine o cămilă
miloasă fără mag, fără profet
își va sufla din abundență mucii ‒
o aud suflând.
Patria și Matria politicienilor
a tuturor cocălarilor guvernanți
a canibalilor puterii este înalta
academie de la Bălăceanca
unde învață din fașă crima
tâlhăria, jăcmăneala, incestul
să privească cu dragoste hienică
nedreptatea, violența și brutalitatea
îndreptate împotriva oamenilor
și femeilor și copiilor de oriunde
ar fi ei. Cu alți ”aleși” se întorloacă
și-adâncesc această cloacă din care
din broscoi veninoși se vor naște
mai multe soiuri de năpârci.
Ei sunt insectele de fier pătrunzând
fatalmente în curentul ”libido”-ului
ca lege unică a psihicului canibalilor,
victime și instrumente ale unui orgoliu
infernal care tremură mereu, judecându-i
pe ceilalți după propria lor inimă,
nerăbdători să-i devore. Ororile izvorăsc
de la academia Bălăceanca.
Unicul om român din secolul XX care a avut intuiția și instinctul estetic
de a înțelege literatura, cu deschideri spre filozofie a fost Mihnea Gheorghiu.
A avut înțelegerea profundă și lirismul pentru a-și exprima ideile, cărțile
sale au puterea de a lumina pe când ”Divinul”
jorj Călinescu cu istoria sa pe lângă domnul Mihnea Gheorghiu este o găină
cotcodăcioasă întotdeauna spurlichetă, iar Niță Puță Apolzan e un găinar
manelist de felul artistului manelist Gheboasă căci acești indivizi scriu pe
spinarea unei literaturi gheboase și oarbe, orbi fiind și ei. Ipochimenii
critici scriu trăsnăi, minați de un agramatism funcțional, congenital,
distructiv. Iar Niță Puță Apolzan încăpățânat nu se lasă ‒ scrie diverse texte
poticnite multivectoriale care nu ating minimul nivel al textului de la
faimoasa academie de la Bălăceanca.
***
Iată epoca în care geniul inspirat
cade sub talpa canibalului îmbuibat
meridiana putere de ascensiune
este bombardată de gurile strâmbe
pline de laptele asasinilor care latră
încântate pe toate ecranele și laptele
înăcrit le curge pe bărbie pe gât
și glasul e de curvă bine futută
așezată pe trei perechi de coaie.
Numai dracul le dă norocul sugăilor.
***
Ticsit în sine canibalul
în întunericul propriului
maț gros visează
lingouri de aur
și se repede la pâinea
săracului ca un câine
turbat, de aici încolo
și alături crapă lacom;
săracul îndură umilință
fulger, codru adânc
canibalul ca o ceață
ruptă se-mprăștie
peste o arătură
fără sămânță.
***
Mai mândri decât troglodiții
mai urlători decât maimuțele
urlătoare, mai lacomi decât
lupii se cacă pe ei lăudându-se
că fac parte din spița umană
că sunt cei mai buni și mai miloși
dar sunt o ceată de hoarde asiatice
rătăcite care a pricinuit dezrădăcinarea
până și a animalelor. Totul în jur
e întinat mânjit cu deșeuri,
cu eliminări, evacuări, totul
e atroce, apăsat, dinadins,
dezvoltă orbirea, răul, crima,
zoaia, hoardă de călăi care
înfulecă și bea fără oprire,
dau mereu cu capul de zid
și nu pricep că lumea asta e
o ușă închisă, un loc de trecere
și mereu se fură. Cei mai colțoși
îi sfârtecă pe cei mai slabi care
se lasă mâncați ca râmele
din arătură de găini. Sunt viermi
care vânează banul pe întuneric.
Atenție! Acolo e răul în caravlahul
care se mișcă ca o bilă de biliard.
***
Atâtea chipuri fără culoare
atâtea cuvinte sinonime cu
”exterminare”,
atâtea chipuri
care te îngrozesc și te gonesc
să-ți cauți un adăpost și dorința
de a trece neobservat te face
să devii febril și să te ascunzi
după fețe succesive.
Niște felahi curvari
strigă de se cacă pe ei:
”Pe noi ne apără NATO
așa cum suntem felahi
fătălăi, noi suntem
scumpi în zonă!”
Desigur, nimeni nu poate
să le trântească o bombă
în cap fiindcă sunt felahi
fătălăi și asudă la orice atingere.
Un dor aprig mă poartă
pe-acest pământ părăginit
cu muritori de foame
cu mișcări de du-te vino
în flux și reflux să dau
de omul seamăn
măcar un suflet să aud
de prieten cu care să vorbesc
și care să-mi vorbească
în tainicul izvor din fundul
pădurii ca un miraj
ce mă trăgea ca un monstru
cu trei capete acolo coborâi
și-am aflat-o lângă izvor
pe curva bătrână pocăită,
cu ceafa bine dezvoltată
cu capul flocos pe trunchiul
la niște zăvozi mereu
îi confunda, nu știa care e el
și care e ea ‒ ca o șopârlă
scânteietoare trecu absența
absența de neîndurat va ajunge
să se transforme în lucru.
Cocălarul manelist
dă găoaza luʹ Anticrist
gheboșat ca o ciupercă
pe o scenă-n flăcări parcă
Ministrul Culturii aprobă
e cea mai pură cultură-n robă.
Țiganul se spurcă pe toate religiile
se pișă pe toate culturile
țiganca dă din găoază rânjind
țiganul dă din găoază urlând
bulibașa aruncă teancuri
de bancnote în aer, pe jos
puradeii își mișcă membrele calice.
De ce Dumnezeu l-a făcut pe țigan
atât de gloduros și a băgat
în el nenumărate veninuri
suficiente pentru a răzmuia
în putrezire toată omenirea?
Bolșevicii hazari i-au înșurubat
la instrumentele Crimei.
Această huidumă angoasată
caută angoasa, caută tot
ce i-o poate provoca își expune
buricul, își bombează fundul
lutos ca să și-o poată înteți,
stimula, își țuguiește buzele
le împleticește, brusc izbucnește
în râs cu gustul păcatului salivând
stricând mereu cheful celorlalți
punând mereu întrebări anapoda,
o pisăloagă pasionată de o pulă
metafizică care o regulează
de mititică cu un temperament
tiranic ‒ e aptă ca o țărancă
rusoaică rătăcită prin orașe
să-i terorizeze pe toți, dar mai
mult ea ar vrea să-i lichideze
pe toți martorii vieții mele,
îmi apare în față ca un reproș
huiduma asta ca un spectru
greoi ieșit din hăul anilor ‒
vocea ei are blândețea unei
alte lumi și se-ntinde să fie
posedată pe toată istoria
Valahiei care este un șir
de urgii și iar cade în perioade
de isterie, de febră, de nebunie ‒
nu-nțelege cum o durere poate
să se transforme în idee regretă
că nu și-a refuzat nașterea.
***
Există o speță de canibal
care-și devoră excrementele
înainte de a le produce și bate
cu o țeapă de aramă victimele
pe spate, iar curva lui dansează
în stradă. Victimele nespălați
cu ochii scoși, nemâncați
putrezeau de vii ‒ ființe ale nimănui.
Am chemat călăii la priveghi
pierea din cugetul meu orice
nădejde omenească: așteptam
să-și mărturisească la căpătîi
mizeria, ura, tortura și toate
vrăjitoriile pe care le produc
bolșevicii canibali asupra oricărei
bucurii ca s-o gâtuie, s-o sufoce
făcând saltul surd al fiarei
feroce. Am evocat urgiile
ca să se-năbușe cu varul praf
cu sângele uscat ridicate
de vânturile crimei ca să
mărturisească despre plânsul
din închisori, din beciuri, din
ocne și despre pieile argăsite
ale victimelor, despre durerea
cuvintelor celor torturați despre
rugile mute în timp ce treceau
prin ciurul morții pentru
a înțelege că nu-i din naștere
curajul vieții ‒ dar călăii
au refuzat să vină la căpătâiul
mortului care-i aștepta cu ochii
deschiși să le spună nu că au fost
oameni răi, dar au pierdut lumina
au pierdut sâmburele vieții,
a sosit însă denunțătorul care-și
ține evidențele la zi și-a țipat
la mort: vei rămâne șacal, vei
rămâne hienă, trage moartea
cu toate jindurile tale de nebun
și egoismul tău și umanismul tău
și toate păcatele capitale, noi
ne facem treaba de inși fericiți...
Mortul tresări în coșciug ăștia
nu se vor opri niciodată, moarte,
tu ești viața cu punctul și pulbere,
cu groapa, cu linia de aia prin
idee îmi urc scheletul, seceriș
în vreme târzie, îngerii din ogradă
lăcrămează. Am fost cobai
prin grația diavolului ‒ nimic
nu e prea de tot, respirăm mânie
apoi nu mai respirăm nimic.
***
Tristețea analfabeților
în beznele gazetelor
și ecranelor TV și nămolul
adânc al neliniștii ‒
omul devine ceea
ce gândește, neputința
forței de-a păstra
ceva îi înnebunește.
Patrie, zbirii tăi hârîind te zugrăvesc
borîtă și căcată, crăcănată cu țîțele
tale mari ca ugere de vacă țâșnind
dintr-un corset de tablă ruginită
scobindu-te-ntre dinți cu unghia
lungă dată cu ojă, dând din cur
în ritm sălbatec de manele țigănești
și te afișează în reclame comerciale
alături de mărfuri demodate cu preț
redus sau expirate, guri cinice scârboase
cu voci de broscoi te murdăresc
te înjosesc ca pe o sclavă ieftină, cei
cu gheare de fiară te atârnă întotdeauna
la sordidele lor buzunare: Dumnezeule,
ce tristă și deznădăjduită ești Patrie,
bolnavă de amărăciune te dai resemnată
în labele canibalilor care-ți vâră degetele
în ochi și-ți sug sângele cu paiul și pretind
că suferă pentru carnea ta și dau banii toți
din hazna să fii apărată prin procură de cei
ce ți-au tăiat o bucată din corp și o bucă
și sapă-n ea tranșee ca să te-nghită toată,
Patrie, tu ești durerea sfâșietoare care
nu-ți cunoști încă numele, îl vei afla când
propriii tăi canibali vor înceta să se pișe
pe tine ca pe o coajă de pepene verde
când vei săpa tranșee și tuneluri pentru
a ieși din propriul infern croit după
o severă matematică.
Șacalul cel mai nesătul, păros
roșu la față cu buzele groase
de bețivan, cu glas de curvă
bătrână miloasă umple ecranul,
se clatină și scheaună: ”N-am cum
să nu vă jupoi pe toți e o bortă
gigantică-n buget, câinii și
porumbeii au mâncat tot,
pe marii bandiți milionari
n-am cum să-i ating, voi
ceștilalți puteți trăi mâncând
ca-n Evul Mediu ‒ ceapă
și mămăligă rece tăiată cu ața,
nouă călăilor torționari Dumnezeu
ne-a dat putere și bogăție, vouă
v-a poruncit să fiți sclavii noștri
ascultători harnici muncitori
așa că vreți nu vreți plătiți
că eu când ajung acasă cu acest
deficit uriaș în buget nu mă pot
privi în oglindă și când mă uit
la chipul meu din apele oglinzii
ăla urlă la mine: ”Bă cap sec,
jupoaie-i pe toți ‒ bagă-i la zdup
dar de bănci și traideri nu te-atinge.
Bă, Marcele ești un prost și-un bețiv.”
Ce pot să-i spun chipului meu care
mă sfidează?”
***
Calea spre porțile nopții
e presărată cu arghirofilie
canibalică, ignoranță
și involuție fără margini,
adulterul și crima incestul
și pruncuciderea sfârâie
adulterul și bigotismul
ortodox sălbatic, acest
drum în cerc e al unui
univers concentraționar
fără ieșire, nimicitor
de urât și de monoton.
Numai canibalii puterii
sunt fericiți, ei mănâncă
ultimul os al amărășteanului
și pare veșnic, nicio tresărire,
doar mici burzuluieli cu trosnet
de arme și câteva cadavre le iau
ca pe un semn de schimbare ‒
sufletele se spurcă și ființele
vor să moară. Trecuta lume
nu mai este nu mai poți
s-ajungi să zici că ești
un norocos, unul plăcut
lui Dumnezeu căruia i-a mers
conform celor mai roze
așteptări și previziuni.
***
Tu canibal cu toate glandele
secătuite, cu creierul uscat
te-ai stabilit în vecinătatea
fântânilor la care le-ai pus
capac, tu rumegi oase de om
te orientezi, progenitură
fără milă și mamă a unui
mare degenerat bolșevic
care are plăcerea să ucidă
cu milionul și umblă cu briciul
la brâu, te vede în luciul lamei,
impermeabil la lacrimi ca granitul
în zilele noastre aceste specimene
s-au instalat în cuiburile puterii
fără treabă scobesc în proaspeții
creieri să distingă tulburările
de neînvins ale erei viitoare
storc toți banii de la mizerabili
și din interiorul mormintelor
nevinovăție în extaz, o inițiere
în consumarea organelor de om
exprimându-și dorințele care stau
să se împlinească în ceremonii
rituale de macumba
sau de candomblé
când se adresează teribilului zeu
mâncătorul propriei creații
și stârnește războaie. Toate istoriile
despre război nu sunt decât niște
fleacuri fâsâieli sau icniri, am înțeles
că explozia unei bombe duce prin
vânt nu numai fumul caselor distruse
și morții dar bubuie în fii și fiice
și-n fiii fiilor lor și asta le asigură
canibalilor hrana.