Din niște biete mâini de muncă
eu am făcut arme de ucis soldații
merg la măcel puțin mai ordonați
decât vitele, nu gândesc ei merg
doar și se-ncaieră, se năruie
cei mari nu se perpetuează decât
prin cei mari cei mici prin cei mici,
morții arată că numai măsura
e rănită; onorurile mă plictisesc,
sentimentul e veșted, gloria searbădă,
gloata stupidă, istoria-i baliverne
nu există mai apăsătoare corvoadă
decât să fii tiran ‒ nenorocirea mea
că nu pot să fiu decât obiectiv,
adică o anomalie... Ce trebuie, făcut,
prietenă s-o ștergem de lângă tirani?
Să mai rămânem deci... Și cine ar putea
să ne arate un loc unde nu sunt tirani?
Timpul e o mașină de cusut, iar viața
este extraordinară în sensul în care
actul sexual este extraordinar în timp ce,
iar nu după, dar îndată ce te așezi
în afara vieții și o privești din afară
ca un caporal trupa totul se năruie,
totul pare amăgire ca după isprava
sexuală ca după un măcel cu muștar
deci să ne jucăm și să dormim ireali
ca-n vis ‒ numai imagini de strigăt
în deșert, doar mila de sine se mai ține.
No comments:
Post a Comment