POEZIE

 

***

Fiarele au intrat în noi

ne sfâșie cu atâta abilitate

încât ochilor mei li-e rușine.

POEZIE

 

***

Fior de îngheț ființe balansează

stau răsturnați, năuciți, goliți

uneori se agitau de orice pentru

ca ei să dureze, să fie în mișcare,

dar erau asurziți și în golul

din sinea lor ‒ puiul de năpârcă,

iar canibalii roșii euforici au pus

o colivie de fier cum se pune

pe niște păsări amețite, aruncând

niște zdrențe pe trupul lor gol

și le-au pus peste ei un fum

înecăcios parcă nu s-ar fi întâmplat

nimic pentru că se cuvine ca oamenii

să fie buni, nu răi, oameni și nu fiare

și nu mai poartă nicio luptă: aici

numai se viețuiește și numai în cușcă

acolo în cușca lor de abia dacă sunt

sunt dar numai până la un punct,

duc o existență palidă preliminară

maimuța din ei scoate limba roșie

afară și o ține suspendată ca să nu

pară că poate să vorbească dar nu are

ce să se manifeste și uite-i cum se duc

neprecizați estompați, fragmentați,

embrionari pentru a înflori în elemente.   

POEZIE

 

***

Alt soare credința pierzania ta

din care ai venit această greutate

de a-mi vorbi tacit despre ieșirea

ta la propria ta suprafață ca riscul

să-ți fie lumina ca un râs de copil,

culme de astăzi amantă eternă.  

POEZIE

 

***

Vino viață ! Te-apropie iară

și bea cu mine vinul liniștii

gustă veninul, acu´ nu-i noapte sonoră.

POEZIE

 

***

Fiare se aglomerează

după colț mă urmăresc

cu ochi de cărbune

stropul de deznădejde

le este imbold să se arunce

asupra mea zăngănind

felurite lăcomii ‒ ca-ntr-o

clipeală vine o toamnă

aducătoare de spaimă,

afară plouă cu găleata

fiarele pe toți îi vâră-n

groază întunericul curge

tăciune și mișcătoare ceață.

POEZIE

 

***

Din deșeuri de câini canibalii

au confecționat niște mascote

care vor înmirezma câtăva vreme

oasele, mormintele văruite

peste care umbre de câini se joacă

de-a capra, iar canibalii recită

ode închinate ființelor nouă.

POEZIE

 

***

Prea mult i-a lăsat Hecate pe oameni

să viseze; când visele au murit reacția

a fost furia și vânarea vinovaților și

Ea le-a turnat foc în sânge, o sete mistică

de sânge și a făcut din țară o amăgire ‒

nu era o țară cu temei și ca fiarele feroce

s-au sfâșiat ‒ și s-a adunat trupa de canibali

bolșevici care și până azi îi devoră cu tot

ce-au răpit și acum țara-i o pârloagă plină

de gunoaie bântuită de sentimente de ură

mult mai sângeroasă mai plină de crimă

adevărată ‒ toți văd aspide în geamuri.   

POEZIE

 

***

Tărtălăi criminali la tot pasul

la tot postul cu o cumplită nepăsare

uneori puțin batjocoritoare te prind

și-ți scot ochii și-i mănâncă precum

câinii așteptând pe următorul: ce-i

un ochi? Noi trupurile mâncăm

prin felurite lăcomii și pentru chestia

asta suntem bine plătiți de stăpân,

rânjesc, și nu putem să fim îndurați...

Noi asigurăm o moarte îndelungată,

o moarte pângărită noi slujim o lume

al cărei principiu e totul pentru mine,

nimic pentru altul și nu putem fi nici

măcar niște câini păduchioși de saduchei:

totul se reduce la un scurt lătrat și la crăpat ‒

sus oasele, jos mațele! Ăsta-i devizul, în rest

noi ne purtăm ca oamenii, dar oameni

nu suntem și nici nu putem fi... și acești

câini canibali aleargă pe toate drumurile

în zig-zag cu o mișcare de zar mereu

aruncat în toate visele deodată, și câinii

aceștia răspândesc plicticoase și prăfoase

glose și tărtălăii trag obloanele ca întunericul

să fie desăvârșit și nimeni nu se miră.

POEZIE

 

***

Un cap de canibal bolșevic plutind

în osânza lui de denunțător care-l

perpetuează în cloacă perorează,

aproape fericit: voi, drepților din cer

și voi, borfașilor puturoși, dăruiți-mi

laurii faptelor lumii pământești,

dacă există un absolut, un absolut

cu confort material, nu cu asceză

și anulare a nevoilor elementare

trupești, în sfârșit unul cu iluzia

creativității proprii totale și nu

cu pierderea în Marele Tot sau

cu extazul final ‒, atunci în câteva

din zilele acestea care mi-au fost

date eu am atins un fel de absolut

în toată binecuvântarea lui ‒ eu

consum oamenii fără remușcări

fiindcă nu se mai favorizează

creația ‒ eu sunt canibalul perfect,

îmi dau seama acum în toată

simplitatea, e binele însuși în toată

puținătatea și eu voi mai întârzia

mult pe lângă cloacă, eu întârzietor

gata să vă înghit, totul este

să-mi recunoașteți bunătatea

ce-am efectuat-o asupra acestui

pachet de cadavre...

‒ Înainte de toate: să ne halești

cu pietate, îi zise o puiniță de năpârcă.    

POEZIE

 

***

Bolșevicul livid și banda sa

șade-ntr-un ungher și îmbucă

clarinetul, într-o nară se stârnesc

furtuni, începe un măcel infernal

generează brontozauri chiar

în cinci minute, în întuneric îi face

să dea din coadă și-n memorie

îi sună o revoluție, brontozaurul

amicul are de toate, în fond.

Scoate clarinetul din gât și toarce

o rupere sonoră de sânge

și se sufocă ca un animal singur

în liniștea uscată ca un lemn

abia privește pământul sângele

negru ca fierea extenuat de atâtea

făptuiri și-l simte mugind în note

și-n brontozauri.

POEZII

 

***

Veniți copii !

îi cheamă Gorgona Pudica

eu am metoda îmbrobodirii

și a redării vederii, vrăjitoare

mare, veniți pe picioarele

mele curg vinuri în mii

de valuri mărunte, pe pielea

mea aleargă mii de șerpi

barbari, țâșnesc din floarea

mea precum colți de mistreț

veniți am pentru fiecare

o colivie cu limbrici la picioare

o, ce lume minunată vă așteaptă!

Iar lumea crede că plâng.

 

CÂINI LITERAȚI

 

Deși e frig total

totuși nouă ne este cald

și-afară nicio belea.  

RUGĂCIUNE

 

Minunată Ființă Supremă, îndurată

e-he-hei, ființă creativă, nu-mi rupe

inima mea, cercurile ei și ea este

divină, totul este divin, revarsă gloria

Ta în sufletul și cugetul meu așa cum

o reverși în tot Universul, Tu ești

Dumnezeul meu în Sfânta Treime

Te laud, binecuvântează ziua Învierii,

Creatorule, Judecătorule, e-he-hei,

e-he-hei eu sunt aici și laud pe Domnul

și într-o clipeală în Tine mă pierd ‒

gratias agimus Tibi magnam gloriam tuam.  

POEZIE

 

***

Caraliii cântă-n crâșme

mâinile lor care au gâtuit cuvinte vii

îngheață pe paharele goale.

POEZIE

 

***

Românii sunt robi în Absolut

niciun tâlhar nu va ieși la lumină

involuție, persecuție, putrefacție.

POTAIA LITERARĂ

 

Câini literați de serviciu stau

în coadă în jurul unei latrine

cu botul în sus sforțându-se

să articuleze o consoană aidoma

omului de Neanderthal

și s-o deseneze cu ghiara

pe peretele din față văruit

ca un mormânt stăpânul lor

încuiat înlăuntru se screme

să urle un aproximativ cuvânt,

apoi tac în întuneric în iluzoriul

Timp, latrina tremură ca noul

turn Babel câinele care scoate

consoana intră iute și mănâncă

excrementele proaspete aburind

ale stăpânului și ușa se închide

cu zgomot în beznele câinilor

nu există loc pentru cuvânt.    

CERC DE RĂZBOI

 

Câmp de război, te afli în cerc trăiești

deja într-o cu totul altă lume nu mi

se întâmplă mie, e un film, auzi: ”Mamă,

ia-mă înapoi în pântecele tău.” Tot

ce se întâmplă pare ireal, dar nu aici,

nu acum și nu cu mine, ești zăpada

adunată în interiorul unei locuințe

omenești, frica, disperarea se schimbă

mirosurile, sunetele, nuanțele culorilor

cerul albastru, norii albi, delurile verzi

dispar, chiar aici, adineauri era o casă

și acum nu mai este, totul se petrece

fulgerător, simți că ești observat ghicești

câmpul cu mine, crești în spațiu așa

cum crește păianjenul în plasa lui

spațiul există în tine inseparabil

de trup și tu exiști în el, țintașul

nu poate fi dibuit prin nimic ‒ tu

însă știi că el este acolo, mersul vremii

se schimbă, lumea devine limpede

și precisă ca-ntr-o fotografie contrast,

acum gândești în secunde, trupul tău

te domină total, brusc zgomotul

unei mine în zbor, trupul devine

rece și ușor, imponderabil, îngheți

de frică și nu te poți mișca, spatele

îți crește enorm cât un continent,

e imposibil să nu te nimerescă. Mina

zboară întotdeauna direct spre tine,

alături sângele dintr-o arteră spartă

arată ca fierea cu cocoloașe albe în el,

năvălește din om zvâcnind, ai impresia

că respiră că a fost înăuntru că este și el

om, dar mirosul este mai greu

și-ți amintești neîncetat și sudoare

fierbinte pe palme, frisoane, după

ce totul a trecut și euforia: răsplata

pentru apropierea morții ‒ mina

zboară toți râd în timp ce luptă

sunt fericiți, apoi vine golul și apoi

rămâne numai el.