STINGEREA FĂRĂ NUMĂR

 

Acum! e important să facem saltul,

un salt cât mai departe

de mai departe de departe

luminat în toate părţile sale

să facem saltul cu toţii înnodaţi,

cu toţi derbedeii, cu panglicarii,

cu sforarii, cu veniticii, cu exegeţii,

cu sfinţii, cu doctorii şi pantocraţii,

cu pajii şi bodyguarzii, cu fufele!

Ochiul e străluminat. Prada

e pretutindeni. Aşteaptă.

E timpul, fraţilor, să facem saltul

cât mai departe de întreaga lume,

de mai departe de departe

şi mai dedemult decât orice atunci

aşa cum face saltul lumina către clorofilă

adăpând-o cu seva ei subtilă, cu laptele

înfrângerilor în spaţii suferinde,

din bolta memoriei în oglindă

ce ne urmăreşte pretutindeni.

E timpul să facem saltul Aici! Acum!

Prada te adoră pitită sub mască,

leii, tigrii, lupii alergând prin sânge

adulmecă jertfa mai vie ca niciodată,

goală şi pustie planeta melancolică

scârţâie în cele patru spaţii, balansează

să facem saltul toţi deodată

să o traversăm în trei timpi şi o mişcare

ACUM! AICI!

chiar dinăuntrul acestui punct ce se mişcă

rătăcitoare aşezare din oriunde în oricând,

din pretutindeni către nicicând către

vorbirea mută a morţilor, la ziua dintâi,

să facem saltul cu aripi de foc

chiar din această idee fixă:

moartea în faţă are ochi doar pentru moarte,

toţi acum şi toţi deodată într-un nod

cât sângele vorbeşte o altă existenţă

şi semnele şi numerele rămân

singure în faţa stingerii.