***
Over here the cannibals of the power
have tightened the screws up to refusal ‒,
fugitive in no part of the world can I be buried ‒
I dream that I discover myself in the glaciers
from the Arctic and I always break away
foreigner being reborn of consummated
eras on innocent snows.
***
The world is beauteous
because here dwellest thou,
Love, the overfullness of perfection;
thou unsealest all the springs
of mercy ‒, those who weep
or rebel in the vile houses of dolour
recognize thee.
***
Fatherland rendered lonely
by water and light an only breath,
wine fusing with the blood
you’re inhaling me incessantly.
***
I recognize myself in the colour of the sky
transitory appearance caught by a frightening
fate in a vortex. I had no interest in being born.
Over here one stays as on live coals.
***
The Bolshevik cannibal gathered
in systems and gangs of anarchists
doesn’t breathe out the desire to live
skinning us, making our brain a sieve
he only makes us incapable of living
helpless, disgusting, flatulent and
us walk like the stray dogs through
the paddock and through foreign
countries. The bagel benders skin it all
to make a new promised land to make
bombs with Rumanian’s blood to blow
the Eastern Russia up. The Rumanian
is no more a people gifted with soul
for long, but gifted with curse and stupidity.
***
What the Jews didn’t sell is biologically
impossible to understand. The game is over.
The script of life is badly written. In crisis
of boredom the cannibals embrace and kiss
each other on the mouth as do the Russians
***
I hear the springtime among the gray
numb blocks. I, too, pass weighed down
with my own thoughts, at this lonely
hour at the window I hear a Bach electronic
fugue. This is the hour of the closed windows
the hour of the fuck when the children
fell asleep and from this sadness
of the comebacks I hear Bach shouting,
“Welt wohin?!” (World, where
are you going to?!)
There where we are
the Bolshevik cannibals
and the magistrates stuffed
rats are digging a double grave
close by so that the moving
creatures of the slavery
like some dead leaves fit into it
so that they make this poisoned
dust howl. The fear of the power’s
cannibals and of the magistrates
heinous Jewish pit bulls is sinking
down on the sounds of bell
suddenly is floating in the otherworld.
Now the serenity has shut and the pit
is deepening at this hour the slaves
are shining in the night like some fireflies.
In the grove are howling λυκοπουλα
the wolf cubs next to the lacerated body
of the she-wolf.
Acolo unde suntem
canibalii bolșevici și magistrații
șobolani împăiați sapă o groapă
dublă pe-aproape să-ncapă în ea
creaturile mișcătoare ale robiei
ca pe niște frunze moarte
să facă să urle această pulbere
intoxicată. Temerea de canibalii
puterii și de magistrații jdanocâini
haini se depune pe sunete de clopot
deodată plutește în lumea cealaltă.
Acum seninul s-a închis și groapa
se adâncește în acest ceas robii lucesc
în noapte ca niște licurici. În crâng
urlă λυκοπουλα, pui de lup
lângă trupul lupoaicei sfâșiate.
Jdanocâinii, hunii, căpcăunii
își pun peceți pe cur, pe buletine
dau sfară-n țară, trag sfori
că sunt niște comori pentru țară
în fiecare noapte vând patria
bucată cu bucată, produc revizuirea
generală a valorilor, extirpează
instrucția metodic, vând și sângele
pruncilor nenăscuți. Aceștia
au ocupat Siguranța, Justiția
Parlamentul, Guvernul, ministerele
și ne alăptează și dădăcesc moartea
noastră tânără, iar moartea noastră
le bagă deștul în gură să-l sugă
descântându-i cu cuvinte despotice.
Hideous, greedy, heinous nomads
chitinous, extremely venomous vipers
are emerging from all the cracks,
from all the holes are creeping
with many feet into all the houses
of our souls are penetrating into the brain
and are drilling holes in it until they make
it Swiss cheese and they are sticking
their eggs, their spawn, their semen
into the galleries until the brain riddled
with holes is no longer good for anything
is like a blob of wax wherein the viper-nomads
are pullulating and the poor Rumanian
is slowly dying plundered, skinned
without knowing in which world he is
and the nomadic vipers are thriving
in his decaying carcass and are settling
happily in the newly conquered vital space
and they are hissing and buzzing, “We are
the salt of this earth.” But the Rumanians
slaves with the arrested mind riddled
with holes are waiting on their tables
serving tasty meals and he serves his
own corpse so that they, the cannibals eat it
while these ones, chewing with a smacking
noise, are asking themselves, “But does he,
the Rumanian the glutton, by any chance,
deserve the effort to be taken into account
and to disturb the future with such a stupid
and indolent guy?”
***
Out of so many disasters I’m listening
to a dove, she says what the fire hesitates
to say the dying light is a sun of the air
because she shared the love for everyone.
What intervention could have saved us?
From other higher skies I’m listening
to Jesus, a feeble hidden murmur
is sinking down on the illuminated trees,
on the delicate shrubs and on the dogs
in rut, the pale blueness clings to the clean
souls. A lonely man passes with his silent
fear so that he pluck out the eyes of his
revengeful fellow man. The Evil Demiurge,
shining shell is looking out for him
to catch him by the feet to pull him
to the darkness while he’s laughing.
Time, fugitive shiver, illusion.
***
Mouldy house
black pieces of wall
in the roof a hole
through which one could glimpse
a star, metaphysical ugliness ‒ no flag.
***
Look! The dead sand
Look! The bad habit
Look! The Wallachian ‒
an untamed remnant,
the river of the irreparable.
***
Under the iron roof
the dark plantation melts
I’ll see my gold seeds no more.
***
The deep inferno gnawed on him
and grinding him cell by cell
the inner paradise appeared in bones
that didn’t have enough marrow
the spirit deficiency buried him humble
in poor little fertile land whereon
the barren, indifferent grass grows
here lies he with the broken mouth.
***
Târtani samoduri
și durdomi și alți
retardați degenerați
ne fac literatura muzica
un fel de cârnat de fier
ni-l vând nouă
prin calmuci și ministere
ca segmente de tenie
a iadului și acești producători
de cârnat sunt plătiți regește
de Ohrana (Sigurtanța):
nu vor mai ști acești caravlahi
de-ai cui sunt și pe ce lume
se află când vor mușca
un fragment din acest cârnat
în Europa exportat i-au pus
eticheta: ”tenie corcită
cu șarpele mamba – păzea!”
Târtanul zbîrlit are scris rece
leșios, păduchios cu multe lindini
moarte ieșite din degenerescența
activă, din haznaua haotică
unde bântuie nenumărați șobolani
mutanți cu coada lungă de colo-colo
șobolani-Hamleți și Smiardiakovi,
această nulitate generală ce bântuie
de colo-colo, această prezență tâlhăroasă
seceroasă ne face să borîm să punem
capăt amărăciunilor. Acest târtan aduce
molima rasismului exacerbat, putreziciunea
în casele luminoase. Această năpârcă
se preface că plânge cu ochii veșnic
uscați de-i cresc țâțele și la bătrânețe
atât de mult l-au bătut cu lingura la cur
în timpul nopților lungi din cavernă.
În Moldovlahia numai muștele sunt cinstite. Aici Anarhia veșnic înflorește
ca pomul în rai.
***
You, proud prey
take the scorpion to wife
you’ll be part of the fruit’s
savour in the house ‒
this snow is awaiting snow.
***
You are like a panther, love
in the transparent folds of the light,
screaming mutely in my ear you
suffocate me in the dust ‒ you half
open the eyelids, my jugular vein
is throbbing between your fangs.
Now the serenity has closed
our respiration is one atrocious
death for the believers and lovers
the humming blood is whispering.
***
My little puma, reckless and endless
enthusiasm with insensitive delights
flings us on an ocean of clinking
we suddenly enter into another morning
as into an underwater palace
with invisible splendours the surface
of the water enshrouded herself
in light tenderness like a fresh wife
my puma, you fearfully give the smiling
timidity of absolute wild beast.
Lucian Blaga dacă nu era oligofren nu scria niciun cuvânt. Scrierile lui sunt atât de fosăite și de neghioabe că-ți îngheață creierii și sângele.
Optzeciștii ca și șaptezeciștii ca și șaizeciștii toți aceștia sunt
retardați mental zombificați ușor de către partidul comunist au scris pe apa
puturoasă de canal ceva pentru uzul câinilor. Mancurtizați total caralii
critici și ei retardați mental și ei i-au făcut scriitori importanți fiindcă au
tulburat apele de canalizare, le-au fluidizat. Toți degenerații aceștia iau
pensii speciale, iau premii. Unii sunt ridicați în proțap ca mari scriitori. De
ce? Sunt fâsâiturile unor hoituri în degenerescență?
Em. Cioran dacă nu îmbârliga frazele pescuite de prin diverse cărți la
modul țigănesc în ritm de toboșar erau extrem de anoste. Culoarea țigănească le
face puțin interesante, adică cu stil, care la o adică nu-i mare lucru. Unii
cititori iau apoftegmele lui hâtre le iau drept iluminări. Ar fi iluminări dar
n-au contur.
***
Life from the beginning is in bud
in an innocent reed. Like a fish
I shelter at her root, I inhale
the freshness, the colour of the sky
reflected, caught in an immortal vortex.
I recognize myself in the reed stem
ephemeral appearance.
***
Pofticioși dar fataliști
canibalii caravlahi au încercat
să facă literatură cu domnia
sentimentului cu suveranitatea
animalității cu mult animalic,
subteran, urât, bădăran, au stimulat
”rațiunea” de subom, și-au adunat
creaturi oligofrene, retardate și micile
creaturi s-au pus pe ciripit prin colb,
prin boschete, prin noapte ‒ o, mamă,
ce să plâng s-au încropit comitete,
comiteți de studiu de investigații,
s-au întocmit istorii literare, o, mamă,
le-au umplut cu gunoaie care poluează
mintea, sufletul, otrăvesc sângele
canibalii încornorați cad în colb.
Suciți, răsuciți, pociți, turtiți
cu gândul zbanghiu umblă repede
după daci, după traci, după draci
după târtanii umflați în vârful
dealului și ei sunt mândri c-au
ajuns să calce pe această planetă
și-n ceasurile de îndoială intră
în Ohrana ca-n Nirvana
și dau în cap la semenii blestemați
cu toporul, cu bâta, cu secera
și ciocanul, cu glonțul apoi cad
pe brânci și se târîie să sugă
pula stăpânului cu bani care
le-amintește: cu cât gândești
mai puțin cu atât robul stăpânește
mai mult. Și se aud numai scremuturi
și mîrîituri.
Vai de tine cazacule, blazatule,
bețivule, curvarule te-au prins
canibalii și canibalițele te-au prins
de coaie ‒ alea sunt putori schimbătoare
și tu te-ai pus pe lălăială, și-ai lălăit
o grămadă de neghiobii dezgustat,
afumat, deprimat lălăieli fără realitate,
fără substanță, fără simțire doar
cu o oarecare rîmuire și asasinul
care ți le-a comandat le-a acceptat
cu turbare ‒ aveau nevoie de zorzoane
culturale pentru țară.
***
Geniu. Nu există.
Marea nefericire a scribălăilor
începe când sunt încornorați
cu un asemenea atribut.
Poate că e mai bine să mori
când îți lipesc de cur asemenea
paetă. E numai Spiritul Sfânt
care dezvăluie Adevărul
restul sunt propoziții.
Vae mihi qui
cogitare ausus sum
(Vai mie care am început să cuget)
Iar pleci?
Cultura românului e bestială
e cultură de câini încotârlăciți
pe beția scârnavă a soroșiștilor
jdanoviștilor, troțkiștilor, adepți
ai lichidării neamului omenesc,
adepți care metodic ai năpârcilor
care au încredere în otravă, otravă
care dizolvă suflet și trup și-l fac glod
făgăduind că vor arde arborele binelui
și al răului, că vor topi cuvintele despotice
și că vor aduce preacurata fericire
din distopiile balamucului. Asta
începu prin scârbe dure ca să
ne prindem de aceste distopii ale nimicirii
mimând râsul copiilor, sfiala sclavilor
mișcându-se lent ca păianjenii pe lungile
picioare. Groaza și frigurile de aici intrate
în fibra ființelor câinoase sfârșește
cu putreziciune de oase. Cultura rumână
e un maț de câine în burta târtanilor.
***
Iron dogs, lead dogs
eat our food all night
long and drive us
into the underground
abodes ‒, I believe
in the resurrection
of the dead in the meantime
the Jews and the gypsies
have sold our bones, too.
