Țiganul scrie că plânge,
dar plânge ca un aspirator
care-l absoarbe ‒ de nicăieri
niciun ajutor, scoate sunete
cumplite de ventilator, acum
când știe cum să-și ducă traiul
când mărunta moarte a muștii
nu-l emoționează: e hrănitoare
și ea a unui păianjen sau a
unei păsări, dar țiganul plânge
ca și cum ar avea febră, o zgaibă
mortală și urlă singur și vin
țigănci pioase și-i oferă flori
și icoane viruși pe-alese și țiganul
devine o masă a tăcerii goală
oferită aerului care plânge
țigăncile îi dau lăptică
dar el vrea bănet și plânge
și plânge până și osu-i îi e topit
de plâns și nicio ogoire înlăuntrul
plânsului de ventilator.
No comments:
Post a Comment