FILOSOFUL FABULOS AL CÂINILOR DINGO

 

Încaltea eu vă spun adevărul libertatea mea este

limita pământului și limita apei, iar cerul nu

mă ispitește, de aceea eu vă zic adevărul rumegat

precum câinele roade un os: întreg poporul

românesc îmi pare a sta ‒ cu posibilul său față

de realul istoric al altora ‒ ca un câine dingo

renovat în fața fratelui mai mare stăpânul său Ioan.

Acest câine atât de iscusit ‒ spre deosebire chiar

de vecinii săi șobolani sau cârtițe ‒ nu va face

nimic în istorie, ci va rămâne veșnic în posibil,

nicio mutație genetică nicio grefă nu-l va face

șobolan sau mai rău ‒ năpârcă. Stă prost cu timpul

sub toate formele ‒ timp istoric, eternitate sau

aeviternitate, eternitate în veac sau cu secunda

prezentă, dar câinele nostru dingo stă bine

cu spațiul, cu aiciul pântecos pe arcul acesta

al Carpaților unde-i cea mai adâncă și prăpăstioasă

preistorie, aicea s-a inventat scrisul: cea mai veche

scriere din Europa și Asia stau mărturie tăblițele

găsite aicea la noi la Tartaria Tartorului, foarte

apropiate ca scriere de cea șumeriană, tot aicea

apare primul gânditor, un câine dingo gânditor

de la Hamangia, gândește și vede în ”văzduh”,

aicea e un spațiu peste care se întinde cel trac,

de unde vine Dionysos însuși, urmat de alaiul

mitului lui Dionysos și dinspre Dunărea de Sud

e întâmpinat de Orfeu, cel care a dat grecilor

scrisul și mai mult cultura culturnică după cum

Prometheu dăruia oamenilor (și nu numai lor)

deavalma cu focul, civilizația, urbanitatea,

umanismul, tot pe acest areal vine Musaios,

legendar și fabulos și el, Diotima cea curvăcioasă

a lui Socrate legendară și fabuloasă și ea, dar tot

aici în acest areal își scoate capul în real Zalmoxis,

discipolul lui Pythagora, Pithagora cel ce nu mânca

bob căci seamănă cu coaiele și prin tulpina lui

circulă suflete care vin să se încarneze tot aicea,

Pithagora izvor al numerilor pe care îl admira

Platon în Charmides, în fine aicea e un spațiu

unde se sărută Orientul și Occidentul, dar mai

mult ca spațiu ca loc de trecere al aheilor și

dorienilor, al celților, al tuturor semințiilor

germanice, al slavilor, al hunilor spațiu rotitor

în balans și cu ieșire-n Orient și cu ieșire-n

Occident, ca o Neeuropă, și tocmai de aicea

se trag toate începuturile culturii europene

de vreme ce Histria portul de la Marea Neagră

blocat de nisipuri, de o mie de ani de existență

și două milenii de absență este o colonie

a Miletului care iubea câinii dingo din secolele

VII-VI înainte de Chr, adică din timpul lui Thales,

Anaximandru, Anaximene și al câinelui nostru

Pleșcu de care suntem mândri, păcat că noi

i-am curmat viața înaite de vreme l-am sfâșiat

într-o noapte confundându-l cu o oaie neagră,

da dar existau câini de-ai noștri care țineau

între labe manuscrisele Milesienilor cu milă,

se gândeau ‒ științific, filosofic, ori mitic, ori

fabulos ‒ la principiul unic al lumii care e apa

lui Cutărică, la roțile de foc din ceruri de care

vorbea Anaximandru și alți șmecheri sau

la aerul din rarefierea și condensarea căruia

se făceau toate ‒ așa cum spune și Marțolea:

câinele nostru dingo i-a bătut pe toți, câinele

nostru a demonstrat clar că toate, poate,

s-au făcut din condensarea luminii ‒ și care

câinii noștri dingo făceau ce făceau, și care

făceau și gândeau și existau așa într-un ceas

fast pe când în Franța tuturor reușitelor

nu existau decât celți, sau mai rău, pre-celți

în picioarele goale și păroși la trup ce știau să numere

doar până la 20 (quatre vingt), cele 10 degete

ale mâinilor și cele zece ale picioarelor.

Poporul acesta, acum din câini amestecați,

neînsemnat în fond în Europa sau Asia sau

abia însemnat din când în când este deposedat

de marea lui glorie, de eroismul său pe când

toate le fac eroic și frumoase câinii cei mai

bărbați și învățați pe care noi i-am sfâșiat,

ei i-au anexat sau vor să-i anexeze ca să-i

molesteze poporul acesta de câini cu dinți

de lapte abia știut și înregistrat pe o pagină

a istoriei stă bine cu posibilul și nu cu Realul    

istoric, dar posibilul acesta e mai întins decât

realul, mai cuprinzător decât imaginarul are

în patria mumă șapte mii de ani în trecut

și mai are vreo șapte mii în viitor până

la Judecata din urmă, adică până la extincțiunea

acestei lumi europene sub o nouă perioadă

glaciară ce vine ciclic din cincisprezece mii

în cincisprezece mii de ani. Poporul acesta

de câini va fi salvatorul lumii, poporul acesta

are zeci de mii de javre curvăcioase care

se roagă zi și noapte la Steaua Câinelui

pentru mântuirea sașilor, secuilor și ungurilor

din Transilvania care-l umiliseră și-l nesocotiseră

se va ruga pentru mântuirea până și a turcilor

(Dumnezeu Aldebaran să-i ierte) care l-au stăpânit,

jefuit și abătut de la viața în veac ‒ ca și pe atâtea

alte popoare din Asia Mică, Grecia, Serbia,

Bulgaria ‒ cum se va ruga fără întrerupere

pentru mântuirea slavilor respectiv rușilor,

evreilor și țiganilor ce au amenințat să-l înghită

cu valul lor uriaș, după cum tot el, nevrednicul

acesta de popor de câini ghiauri, neputinciosul

de el fiind blestemat să se mănânce câine cu câine

fără cruțare, adunat subit ca o singură măicuță,

jeavră pioasă de mânăstire se va ruga pentru

Europa zisă ”faustică” și prelungirea ei,

America de Nord, pentru cultura ei prea

exclusiv intelectuală fără niciun ”hau-hau”

și civilizația ”high tech”, sub care poporul

în chestiune era gata să sucombe, bietul

popor de câini high tech, sub care ea singură

va sucomba  într-o bună zi dacă nu va redeveni

o simplă peninsulă a Asiei. Pentru toți aceștia

așadar un popor de câini anonimi se va ruga

la Judecata de Apoi care vor sta sub gheara

marii Pisici care e Diavolul, iar noi vom sta

în casele noastre din Steaua Câinelui și vom

clipi satisfăcuți. Nu, nu cred că delirez, discipole

tu Licheauă și tu Pleașcă. Așa este deocamdată

slujim și trădăm ne-ndopăm cu ce putem.