Câmp de război, te afli în cerc trăiești
deja într-o cu totul altă lume nu mi
se întâmplă mie, e un film, auzi: ”Mamă,
ia-mă înapoi în pântecele tău.” Tot
ce se întâmplă pare ireal, dar nu aici,
nu acum și nu cu mine, ești zăpada
adunată în interiorul unei locuințe
omenești, frica, disperarea se schimbă
mirosurile, sunetele, nuanțele culorilor
cerul albastru, norii albi, delurile verzi
dispar, chiar aici, adineauri era o casă
și acum nu mai este, totul se petrece
fulgerător, simți că ești observat ghicești
câmpul cu mine, crești în spațiu așa
cum crește păianjenul în plasa lui
spațiul există în tine inseparabil
de trup și tu exiști în el, țintașul
nu poate fi dibuit prin nimic ‒ tu
însă știi că el este acolo, mersul vremii
se schimbă, lumea devine limpede
și precisă ca-ntr-o fotografie contrast,
acum gândești în secunde, trupul tău
te domină total, brusc zgomotul
unei mine în zbor, trupul devine
rece și ușor, imponderabil, îngheți
de frică și nu te poți mișca, spatele
îți crește enorm cât un continent,
e imposibil să nu te nimerescă. Mina
zboară întotdeauna direct spre tine,
alături sângele dintr-o arteră spartă
arată ca fierea cu cocoloașe albe în el,
năvălește din om zvâcnind, ai impresia
că respiră că a fost înăuntru că este și el
om, dar mirosul este mai greu
și-ți amintești neîncetat și sudoare
fierbinte pe palme, frisoane, după
ce totul a trecut și euforia: răsplata
pentru apropierea morții ‒ mina
zboară toți râd în timp ce luptă
sunt fericiți, apoi vine golul și apoi
rămâne numai el.
No comments:
Post a Comment