POEZII

 

***

Inginerii de suflete fac din om mașini

fericite instalate într-un pântece uriaș

care are cap de broscoi egregorul lor

înfundat scoate strigătul care ucide

s-a terminat cu iubirea păcăleala

s-a produs și inginerii fac mereu alte

echipe de revizuire a vieții, iar pântecele

se umflă și se dezumflă, iar cămătarii

îl ticsesc cu bani și deșeuri iar din burduf

se-aude un scâncet: ”Nu mi s-a spus

niciodată că trebuie să fie așa, fii de năpârci.”

Noi facem să piară pofta de viață noi

proiectăm pieirea cu cea mai subtilă

ură, noi condensăm această forță

în pântece, noi suntem embrionul

care poate face destinul să se prăbușească

fermentul unei catastrofe colective

deja l-am semănat deja suntem ticsiți

într-un maț scurt plutind în imponderabil.    

***

Tearfa aceasta putredă înconjurată

de timp pe maidan nu-ncetează

să ciripească că-i cristalină că a mângâiat

coapsa unei sfinte că a fluturat în proțapul

lui Adam și de aia puzderii de fluturi îi sug

mustul iar în vâltoarea nopții o auzi

cotcodăcind ca pe o cloșcă-nfierbântată

și se lasă călcată de un jandarm întâmplător.