Featured post

REFERINȚE CRITICE

MELANCOLIA FULGERULUI      Vlad Neagoe are cosmognia în sânge. Închipuirea sa e inflamantă de spectacole terifiante, de convulsii metaf...

Saturday 8 April 2023

BIATĂ MAIMUȚĂ CANIBALĂ

 

***

Biată maimuță canibală

tu care mănânci cocoțată sus pe crac

capul însângerat smuls de pe gâtul

altei maimuțe makak veselă

și fericită ce-ți lipsește să evoluezi

spre om pe cărarea lui Darwin?

Poate ești altă ființă populând

pământul valah, Canaanul tău

să hoinărești în zori printre makaci

printre copaci, o altă ființă care

merge rotindu-se pe-un bumerang

lung, un bumerang elastic precum

garoul aruncat peste gâtul altei maimuțe

te rotești mortală, figurativă, îndrăzneață

pocnind ca o diafragmă alergând

după un vulpoi absent, bastard, supărat

la culme ‒ poate că-i om în cele din urmă

urli și ți se desface spinarea ‒, biată maimuță

canibală, autohtonă, htonică.

No comments:

Post a Comment