***
Tărtălăi criminali la tot pasul
la tot postul cu o cumplită nepăsare
uneori puțin batjocoritoare te prind
și-ți scot ochii și-i mănâncă precum
câinii așteptând pe următorul: ce-i
un ochi? Noi trupurile mâncăm
prin felurite lăcomii și pentru chestia
asta suntem bine plătiți de stăpân,
rânjesc, și nu putem să fim îndurați...
Noi asigurăm o moarte îndelungată,
o moarte pângărită noi slujim o lume
al cărei principiu e totul pentru mine,
nimic pentru altul și nu putem fi nici
măcar niște câini păduchioși de saduchei:
totul se reduce la un scurt lătrat și la crăpat ‒
sus oasele, jos mațele! Ăsta-i devizul, în rest
noi ne purtăm ca oamenii, dar oameni
nu suntem și nici nu putem fi... și acești
câini canibali aleargă pe toate drumurile
în zig-zag cu o mișcare de zar mereu
aruncat în toate visele deodată, și câinii
aceștia răspândesc plicticoase și prăfoase
glose și tărtălăii trag obloanele ca întunericul
să fie desăvârșit și nimeni nu se miră.
No comments:
Post a Comment