***
Un cap de canibal bolșevic plutind
în osânza lui de denunțător care-l
perpetuează în cloacă perorează,
aproape fericit: voi, drepților din cer
și voi, borfașilor puturoși, dăruiți-mi
laurii faptelor lumii pământești,
dacă există un absolut, un absolut
cu confort material, nu cu asceză
și anulare a nevoilor elementare
trupești, în sfârșit unul cu iluzia
creativității proprii totale și nu
cu pierderea în Marele Tot sau
cu extazul final ‒, atunci în câteva
din zilele acestea care mi-au fost
date eu am atins un fel de absolut
în toată binecuvântarea lui ‒ eu
consum oamenii fără remușcări
fiindcă nu se mai favorizează
creația ‒ eu sunt canibalul perfect,
îmi dau seama acum în toată
simplitatea, e binele însuși în toată
puținătatea și eu voi mai întârzia
mult pe lângă cloacă, eu întârzietor
gata să vă înghit, totul este
să-mi recunoașteți bunătatea
ce-am efectuat-o asupra acestui
pachet de cadavre...
‒ Înainte de toate: să ne halești
cu pietate, îi zise o puiniță de năpârcă.
No comments:
Post a Comment