***
Am văzut-o și eu ca pe un soi de Calvăr
pe curva asta de Valahie cu tichie șleampătă
molfăindu-și neîncetat nenorocirea, grăuntele
funebru întinsă ca o Sahară de-a lungul
a mii de ani ‒ după îndată te duci la specialist
organele nu-ți mai funcționează, ai impresia
că ești ultimul între oameni, rebutul Creațiunii,
un gunoi nu știi anume de ce suferi și mai puțin
din ce cauză mori, moartea adăpostește cu grijă
acel grăunte de mister, pe care viața vrea
să-l strivească între dinți. Durerea ne ticsește
într-o seră, în timpul cât ne macină, ne sporește
orgoliul vrăjmașa noastră își ia îndatorirea
să ne apere și noi suntem mândri o rugăciune
iradiind sfârșitul se usucă pe buze.
No comments:
Post a Comment