Hai să fugim în a noastră patrie scumpă,
Iubire, subțire în gleznă, aici, în mlaștina
pietroasă călăii te-au bătut cu lanțugurile
pe șale de ți-au zumzăit oasele pe vale
și niciun zâmbet pe cale nu ți-a luminat
fața, frumusețea ta radioasă își făcea
singură patul ei sublim printre oameni
lângă ei, dar la o parte, lângă rănile
spiritului nostru noi semănăm trestii
și cultivăm vița de vie pe coaste, cu mâini
precaute ne mângâiam în sfârșit toată viața
am smuls adâncului tău ambrozia adevărului
tău armonios ‒ acum nu mai e vremea
să veghem la unealta călăilor, canibalilor
să fugim către scumpa noastră patrie,
departe de poporul criminalilor ca să scăpăm
de furtuna înspumată a pasiunilor
și să ajungem în zbor în grădina cântătoare
ce ne va ține în loc despuiați de zdrențe,
acolo nu vom vedea nave cu pereți roșii
nici omfalusuri lustruite, nici olisbosuri
lucitoare ‒ pâinea și vinul vor cânta în foc.
No comments:
Post a Comment