POEZIE

 

***

Aaaa... vasăzică așa! se luminează marțafoiul,

eu sunt o pasăre și o pasăre trece deasupra mea,

cu aripile de mâl puturos și eu balansez

ca spânzurat de un garou și drângâi din picioare

și lovind deschid ferestre în zid și în aer să zboare

pasărea moale leneșă ba nu, pasărea asta cu clonț

seceros o să-mi devore ficații și ziua și noaptea

și n-au să se mai refacă niciodată așa sunt sigur,

voi deveni o ființă magnetică cu inima magnetică

care va înghiți păsări magnetice, dar până atunci

rămân resemnat, spânzurat, halucinat, bălăngănind

cu picioarele în vânt și-acolo unde-s spânzurat

nu se deschide nicio fereastră nu intră nicio cioară

să-mi curăț oasele ‒ sunt o jeavră vândută trebuie

să mai cânt un imn canibalilor ca să mai slăbească

puțin garoul să le scriu ceva ca să le ațâțe apetitul

sexual ‒ și așa îl apucă schizofrenia și paranoia

nu se mai scaldă-n vis în izvoare ca-n copilărie

cu ochii deschiși ‒ observă în ultimul moment

lângă ușă un sac pentru cadavre cu fermoarul

tras ca o pasăre moartă.