***
Pe maidanul boboșat
câini dingo lacomi hrăpăreți
prind glas: ”... această țară...”
***
Trăim de la o zi la alta ceea ce se vede
este doar ceea ce a supraviețuit, obiecte
aruncate la mal de valurile vieții ‒
ca resturi din apa mării, sunt oamenii
ăștia ai țării acesteia hărtănite și nicăieri
altundeva: fiecare devine jucător, fiecare
își fură zdreanța, fiecare își mănâncă
morții și fiecare se simte păgubit nu au
nicio fărâmă de pâine de împărțit, bogăția
o înghit îmbuibații dintr-o dată, această
țară și acești suboameni par să-și fi devorat
istoria, este un spațiu al disparițiilor
a dispărut omul și acum dispar și câinii
pe marginea drumurilor, iarba uscată
pare să devore picioarele vitelor iar cioatele
pădurilor tăiate spinările vacilor soarelui ‒
și-n haita aia insolentă, crudă, hrăpăreață
extrem de ticăloasă nu era și nu este nici
cel mai mic semn de precauție când era
să miște cel mai mic deget bat în retragere
cu coada-ntre vine ‒, o, nu, nu, nu, asta nu...
nici dracul nu știe ce să le treacă prin cap ‒
sus dă din fund omul-manele, umbra unei
maimuțe excitate.
No comments:
Post a Comment