Astă pleavă, ăst gunoi
suge măduva din noi
și nu mai e nimic înăuntru
să ne susțină, ne prăbușim
și nu mai există niciun lucru
pe care sigur să pășim
doar întuneric mohorît
peste tot aș fi vrut hotărît
să mă duc într-un loc plin
de lumină, cu multe flori
și să mă gândesc la tot acest chin
închipuie-ți dacă într-o zi acești fiori
ar înceta, această pleavă
și acest gunoi s-ar spulbera
și de la miezul nopții pân’ la miezul
nopții și nici să plângi nu, nici să râzi nu
ci să călătorim la răni cățelite
prin aerul obositor infect
la suplicii prin tăcerea apelor
și a aerului ucigător la torturi
care râd pe colții canibalilor
în complicitatea lor atroce,
veninoasă, neostoită rupând
din noi, din carnea ațoasă
a noastră ce se spulberă
pe margine de mojar.
Vampira dănțuind dă cu banul
face cu ochiul, ne poruncește
să petrecem.
No comments:
Post a Comment