***
Meditând la viață, meditând domol
la istoria literaturii române, la efortul
torentului de cuvinte de a exprima ceva,
de a aduce alinarea ce ar oferi mai mult
loc existenței condamnată la moarte
de târtani de fier scoși din Marea Moartă
care fierb continuu acreala oficială acidul
în gâtlejul sclavului, răsucesc cuiul ruginit
clocotit în jignire cade într-un străvechi
buzunar și-l sparge ca să luăm în sine
dreptatea asta. Totu-i terci de rugină
în literatura asta păroasă totu-i mahnă
și disperare, doar condamnarea mea nu,
totu-i turtit, nesiguranța mea nu. O privesc
și-mi uit prin lacrimi ochii. Foarte interesant
arată privind-o din steaua mea unde îmi țes
și rețes existența ‒ arată ca o radiere
a unui cercel de plumb agățat de urechea
unui țigan negru și buzat, călău imperturbabil
cercelul se clatină într-o dezolare senzuală
și pare de departe o capră fecioară care urcă
muntele exalând fatidice emanații în care
te rătăcești. Asta este moartea răsfoind
cărți putrezite pe patul de moarte. Toți
vor să pupe un mort, cum muribunzii
nu plâng niciodată.
No comments:
Post a Comment