POEZII

 

***

Doi profeți ‒ Marx și Gobineau,

au coborât la origini și au constatat

un viciu de fabricație la om și inginerii

de suflete au încercat să facă omul

nou convinși că creează o operă

demnă de Dumnezeu dar au rămas

cu mandibula antropologului lichidat

în mâini suspendată ‒ toate patriile

au fost pierdute orașe de ucigași

cresc gigantice.

 

CONFESIUNEA BOLȘEVICULUI CANIBAL

 

Destul! ‒ urlă canibalul mârșav ‒

am tras cortina și-n grabă mănânc

rămășițele de om, îmi număr plata

pentru futere în cur a muștelor

mereu mult prea puțină ca și oasele

osândiților ce le țin sub saltea

ca relicve ‒ jocul a fost o rutină

mă dor dinții, stomacul urlă,

limba spurcă zloata și lumina

scăzută ‒ deschid televizorul,

aceleași panarame, în noi reptilele

nu mor și râde tâmp gloata bătând

din palme, viitorul își varsă greața ‒

ce să defuleze?

***

Torționarul cu cap roșu și-a dat sfârșitul,

nasul lung parcă crește spre tavan

din țeasta feroce sfidător ”O zilele lui frumoase!”

oftează un canibal, ”O zilele lui sătule!”

iar preotul psalmodiază pe nas rânjind

cinic pe sub mustață că va ajunge la loc

cu verdeață unde nu-i plâns și nici întristare

că Isus și îngerii îl așteaptă în rai ‒ (i-a plătit!) ‒

pe acest asasin care a îngropat de vii mii

de semeni, ce grimasă, ce tupeu! ‒ chiar

că vine era reptilelor, Isuse! Îi plăcea

să privească bisericile.