***
Căpcăunul, nebunul, tâlharul
care ne-a injectat tot amarul
suferă de o glandă endocrină,
se vede clar, suferă de sângele
nostru băut, supt până-n ultima
picătură cu fireasca lui agerime
tăcută. El are boala scofâlcitului
antropoid de acolo de jos,
de la boașe e cel ce a spus în tinerețe
în Senat: primatul patriei e autocefal
unde zac tenebrele negre și ideile
umblă ca guzganii o noapte-ntreagă
până la ziuă până oasele țării au pierit
fărâmă cu fărâmă frământată. Coboară
pe-o funie până jos și-ntindere prin pietriș ‒
mereu o roșie pată chiar dacă sângerezi,
căpcăunul corcit ți-l hrănești, deși știi
că te rănește, că-ți sare la gât chiar dacă
mori de vârstă ori de vreme rea. Tu suferi,
tu bolești și iarăși suferi crunt, sămânță
de maimuță mai rău ca un microb atroce
tu știi atât de bine că izbucnind în plâns,
scârbiții de lumină se vor pișa pe tine toate
făpturile neîmplinite și fete și flăcăii fătălăi.
No comments:
Post a Comment