***
The beatitude enshrouds us as does
a luminous victory of the pulchritude,
of the shape her Stimmung is
being
opened to the clarity of a flaming vagina
there where the pleasure is being born
of orders attraction and repetition,
of delimitation and fusing. We allow
ourselves to be tuned in to the tonality
of our hearts through the figure
of the Beautiful, of the Whole, of the Calm.
The focused supreme feeling of power
makes us crackle.
***
Let’s go beyond the shooting stars,
her laments whip my nerves, my thoughts
the slain were all shining in a fluid death
that was cooling their spine. How silently
the times are changing. The night is endlessly
falling. It’s not about despondency, nor at least
about the expectation. Nothing. A frozen motion
is spreading to yesterday and to tomorrow.
The crime is twinkling in the mud of the day.
***
Aici e țara țiganilor
și a tîrtanilor ‒ în veci
nu-i va ispiti niciun ritual
niciun vânt, niciun dezastru
nu-i va aduna. Din pântecul
lor crește un sfârc negru
și ochi fără privire,
santinelă ‒ mâna lor apucă
ce poate, apucă și duce la gură.
Bardului cazac
îi tremură gura răsfrântă
ca la berbec, dar oaia
îi lunecă strângându-și
coada lată și bardul
naufragiază în pesimism
în urechi simți tăcerile
unei ciudate specii de tîrtani
îi sunau talanga în urechi,
în cădere se lovea de frumoase
fără corp și de luceferi nebuni
pescuia în apele primordiale
ce n-a știut ‒ oaia sfântă.
Mai iute-i blana cucerită
și oaia violată.
***
The showman who dirtied the holy church,
the old chapel with split words, forked tongue
who swore that he hated the hypothetical
Christian the fanatic who could have been
two thousand years ago, on the pretext
he doesn’t forgive him doesn’t forgive
an act of accession that he never committed
he, Beelzebub got out of life in a scabby way
and desecrated the old chapel over again
by the burial of this one with the face of pig:
the large sepulchral slab set in the middle
on a showman fuck-wind, what lawlessness!
Long ago during the epidemic of bubonic plague
they came to pray caught in the pincers of death.
With how much voluptuousness the late degenerate
boasted that he desired nothing but be buried here
as a conqueror. A tardy adjourned satisfaction.
The devils also have their triumph.
Take me, Love, into the sky blue and into the sun
take me into the open sea and into the mountains
just like the dawn into the day so fade golden shades
Love goes, goes far away take me into the sky blue
and into the sun I’ve dried in the wind of the crime
the anarchist is playing tricks on the madness
and I’ve felt the breeze of the crime’s wing.
Bleaghiurile, târtanii, golanii, escrocii,
bolșevicii, iagodiștii, troțkiștii, handicapații,
anarhiștii, securiștii și toată haita cu munții lor
de deșeuri ne bagă pe gât tot felul de literaturi
ca o supă cu pilitură de fier într-o troacă
fabricată din scândurile lor de sicrie o împing
pe năsălii pe toate drumurile ca să împută
aerul, să răspândească ciuma, lepra, variola,
degenerarea, disoluția acești cimpanzei derbedei
care nu au mintea întreagă ‒ banda de teroriști
anarhiști când prind un literat cu har toți sar
ca șacalii ca hoitarii să-l ciugulească fărâmitură
cu fărâmitură. Melancolicul tău ochi, cititorule,
preablândul ochi al tău se-nchide și-așteaptă
să treacă molima. Dar această haită banală
și trufașă, oligofrenă, autistă produce non-stop
melasă toxică pentru topirea creierelor, mintea
s-o facă tăciunie.
***
Brief fervour wherein I recognize myself
surviving everywhere, everywhere you set
fire to my already leprous eye; not on all
the surface of the earth, not anywhere
but only where you find me again today
where my heart chose you very delicate
love who open like a valley with a shiver
of coolness with drops and allusive light
with poor mirrors in the soul. This is Sanziana
the one with the eyes of a dark blue kept
tightly closed and with the ferocious mouth
remembering fragments of her past
with details forgotten or put in their place
in wrong order “TAIL” amid “THE TRIANGLE”
on dusty and badly illuminated shelves,
this is she. She was speaking about art,
about love, about the difference between
the dream and the wakefulness. She knew
nothing nonetheless she would swoop on you
as would a blue serpent with a yellow flat head
if you asked her: why everywhere the fraud
this financial speculation, this turpitude
exhibitionism on all beds everywhere the weakness,
the treason, the mess. Out of her mouth breaks
a sentence like a chain, “The song has died in you
and no god lives here, everywhere you hear
the shout from the belly, “Good hiccup
to the relatives!” This turpitude that wants
to tranquillize us, “All’s well!” I stay for ever
and in vain, in vain do I speak today. My only
food?” Sanziana looks askance at me
amid the campanulas.
Padocul e apăsat de disperare:
anarhiștii nu-i mai dau de mâncare
se tatuează pe brațe și pe ceafă
câinii s-au retras adânc în cuști
și-așteaptă să moară
niciun schelălăit, niciun mârîit
nu se-aude. Anarhiștii au pregătit
tunuri cu gaze.
***
Media ca o plasă de sârmă
te-nvăluie cu voci gâtuite
cu cururi extrem de scremute
se rostogolesc ca pietrele
în urechi ‒ acești canibali
cu bot de porc sug țâța
celor morți și celor vii,
cheamă femeile veninoase
să le zvânte coaiele, glandele
în adâncime. Se alungesc
ca teniile și așteaptă.
***
The man, a tree of words
the words blossom forth
on the chapped lips
the fruit would be the gestures
the accomplishments
but people forget the source
you can repeat the sutras of Buddha
but never will you be able to smile
like Him, you can repeat the words
of Jesus Christ but no one will crucify you
that’s exactly what the priests,
the missionaries, and Jehovah’s witnesses do
many carry The New Testament around with them,
cite quotations from The New Testament
repeat words and no one crucifies them
but when Jesus Christ was uttering them
He filled the whole universe with His vision of fire ‒
in other mouths these sound like the devil
not even an ant can be crucified ‒ let’s drink
his spring, let’s swallow his lightning
let’s pursue the goal of being reborn each
and every moment as does the blade of grass
as does the dew let the light amazingly
pulchritudinous soul go to the other shore
let him be named again.
***
Acești canibali blestemați și turbați
ne iau ultima fărâmitură de la gură
și ne cercetează calitatea pielii cu lupa
ne piaptănă creierul într-aiurea
ne servesc un pahar de fum
să ne conservăm în el, să zacă
acest vis practic de supraviețuire
al sufletului. Adio, canibali, vă las
pielea mea ca să v-o puneți mască
peste moaca voastră de bolșevic.
Și tot așa, adio îmi zic mie însumi.
Aici frigul tescuiește frig.
Acest cioban bandit hăhăit
maimuțărește pe Isus Hristos
și-l momește dracul cu brânză
oaia e singura sa fericire
și de aia iubește munții și tâlharii
și s-ascunde în spatele pielii
lui argăsite ce o extinde
peste rădăcini spre mormânt,
să-i fie cu moartea Dumnezeu
îi trântește bani furați
să-i fie acasă cu oaia.
***
Băiatul bipolar cu focul
în cei mai îndepărtați munți
cu limba țeapănă ca molizii
stă ca-ntr-un mormânt
într-o eternitate verde de foc
stins și zăpadă, îl ascultă
doar munții și codrii,
iar un târtan harhăr îl definește
ca și cum i-ar fi scris pe os:
”Băiatul acesta cam tembel
și rece e suma voevozilor lirici,
precum voevozii erau lirici
la tăiat capete și la sugrumat
femei când le răscoleau
cu ștromeleagul ‒ toți p‘acilea
sunt o sumă lirică.”
***
Pulimea se sucește
se-nvârtește
cadâna lălâie se dă peste cap ‒
suntem gata de moarte.
Acești mongoli molcomiți
în arcul munților Carpați
fac bube mari în cap
de dorul de patria aborigenă
patria lor este doar o câmpie
de corturi într-un pustiu
de pietre. Dragostea de sine
nici până azi nu și-au legat-o
de vreun idol, zeu, sau Dumnezeu
ei adoră în taină propriul
lor maț gros și-l văd
ca pe o coloană infinită
pe la miez de noapte
nechează ca caii.
***
A flame pervades the
blood, it is
a yellow bird that sings
alive
you should pass beyond
bypassing death.
***
Pe această pată de pământ
cimpanzei unidimensionali
turbați își întind umbra, își lasă
bălegarul în iarbă și-și miroasă
pielea unul altuia și notează
ce formă de frontieră ia blana lor
dar nu bagă de seamă ce frontieră
îi separă de alte vietăți. De frică
pe șacal îl iau drept fratele lor hîrîit.
***
Un cor de câini
spre a liniști neputința
și absența inteligenței
un cor de fiare vechi
și manele plângăcioase
nocturne. Într-adevăr
nervii au să plesnească
ca pedeapsă pentru a fi
doar ecou al târtanilor
târându-se decisiv
din centrul tău furat.
Proza românilor, narativul este compusă din resturi de hoituri cumplite,
umflate de viermi la soare, scrisă cu grețuri pentru a anima o haită de
anarhiști canibali pentru a înveseli Ministerul culturii și a intoxica
cititorii patriei cu cele mai tari gaze neuroparalizante și a reînvia morții de
la Sodoma și Gomora iar autorii pe placul târtanilor sunt îndopați cu bani și prezentați
de către niște bestii critice ca oameni mari, aceste maimuțe preistorice. Proza
românească este o bombă neuroparalizantă pentru a nimici populația compusă din
resturi de hoarde rătăcite. În cărțile lor e doar o voce care nu se pronunță,
ci doar un suflu un aer pestilențial care iradiază mortal orice întrebare. Niciun
autor nu fabrică un alt gen de toxină ci neuroparalizantă. Iar filosofia e
compusă de niște maimuțe surdo-mute din clămpăneli de lemn putred și fier
ruginit. Probabil hunii lui Atila aveau un narativ mai evoluat.
Toate poeziile autorilor români sunt făcute din topor de o banalitate și
monstruozitate total absurdă. Nici sunet, nici accent, nici înțeles, niciun
sentiment nici ritm. Autorii par a fi niște antropoizi presălbatici.
Stupiditatea lor te-ngrozește. Comentariile criticilor sunt făcute de niște
câini care ling sânge închegat și Eminovici e din aceeași categorie o dondăială
banală. Sfântul Spirit nu a atins pe nici unul din acești canibali ce-și zic
rumâni. Scrierile lor te înspăimântă ca și cum niște câini ar da să vorbească. La
rumâni dimensiunea culturală lipsește.
Vlad Neagoe is an author known for writing about topics that typically involve philosophy, culture, and society. His work often focuses on exploring deep and thought-provoking subjects, offering insights into human nature, social dynamics, and complex ideas.
Run, Angel, Your House Is Burning is a novel written by Vlad Neagoe. The story is recognized for its philosophical depth, as it blends themes of personal trauma, existentialism, and the struggle for identity. The book is notable for its vivid portrayal of emotional and psychological experiences, as well as its exploration of human relationships in the face of adversity.
The novel's writing style tends to be introspective, often diving deep into the complexity of the human condition. It is a compelling read for those interested in introspective narratives that challenge traditional storytelling conventions.
The Webs of the Moment is another work by Vlad Neagoe. Similar to Run, Angel, Your House Is Burning, this book delves into complex philosophical themes, exploring the nature of time, consciousness, and existence. Neagoe's writing often intertwines profound existential reflections with an exploration of the internal conflicts individuals face in a rapidly changing world.
In The Webs of the Moment, the narrative might examine how people perceive the fleeting moments of their lives and how those moments interconnect with larger existential questions. The poetry book might also focus on the intricacies of human relationships, the passage of time, and the shifting landscapes of personal identity.
Limits and Horizons is another book by Vlad Neagoe, continuing his exploration of philosophical themes. In this work, Neagoe focuses on boundaries—both physical and conceptual—and how they shape our understanding of the world. The book dives into the limits people face in terms of knowledge, perception, and self-awareness, while also looking at the horizons of possibility, potential, and growth.
The themes likely involve an examination of the personal and societal frameworks that both confine and enable us, questioning what it means to live within these limits and how we expand beyond them. As with his other works, Neagoe would likely invite readers to reflect on the nature of existence, the human experience, and the ways in which we strive for more, even in the face of constraints.
HELLO EVERYONE, I OFFER YOU A GOOD AND INTERESTING NOVEL "RUN, ANGEL, YOUR HOUSE IS BURNING" WHICH IS AVAILABLE ON AMAZON.COM THIS IS A NOVEL THAT SETS YOU THINKING ABOUT THE CONDITION OF THE MODERN MAN. TO ORDER IT PLEASE FOLLOW THIS LINK https://a.co/d/eliu7P5
***
I’m wide awake
and I know where I am
I have a name and a history.
I’m thinking about the woman
whom I love, she sets in motion
the universe without the help
of the maps of army HQ.
We were two bacilli
of which some humans were made.
***
The morning after Death
turmoil in the house
nights mixed with stars
you lift up your soul
sweaty armpits, broken glasses
a bug buzzes gently at the ear
of the tranquillity ‒ that would be
the encounter with the Eternity.
Love is softer. The years elapsed.
***
A café with tables on the sidewalk
a striped summer Sunday not professional
prostitutes, not necessarily moneyed
women tourists, but nymphets wee on you.
You may as well die of hunger, it’s a matter
that is of interest to you. Here you can kiss
where you want and all of them around
have a weird smile. Here live misunderstood
passions as in a water closet. And the hungry
people are happy here and make a face of monkey
like the frogs on the bank.
***
The wind of solitude blows
your panties white fabric write
the line of the return, you fly
farther, you join the ram with golden
fleece that breathes out through his
nostrils the white dream travelling
on the clouds so you should drive
your thinking away ‒, luxurious
suicide, delicious dissolution.
You’ve discovered the art of driving
away my body, my being, my mind
herself because you begin to destroy
yourself, it’s growing melting
from the feet upwards so you may
choose the sweetest of deaths ‒
you must set your body and blood
on fire, you must empty your mind.
What a dangerous journey mastered
by the horse that studies the self-annihilation.
***
Up in the oak
the golden fleece was aflame
in the middle of her a birdie sang
the flood was growing
resolute and happy, we were advancing.
***
It is supposed that the shaggy cannibal
comes to look for workforce. The hard
and cheap workforce and that’d be
the threat that poses to him and will
squeeze him that will arrive precisely
no delay when the one with big arms
stays starved like a weird machine:
the workers are some machines taken
out of use, which can everything
and gnaw at everything. People are calm.
If these cannibals pay the workforce better
as the last glass of smoke he constricts him
in his part of a slave where this dream
lies, practically belonging to the soul ‒
a loaf of bread dropped by the Bolsheviks.
The cannibal of the furious anthropoid
shuts both of his grottoes.
Between the fingers sinks the shadow,
the Death is very long between desire
and spasm, between the end of the world
and two pence worth of this life, will-less
stones whimper in the walls and the whores
have emotions, colourless ghosts unable
to see their spotted skin.
***
The visible life ‒ air
descent from inferno,
emergent to the sign
they offer nothing
but blood, hard toil,
tears and sweat
as punishment to be
not only echo but also
something essential
crawling decisively
to say or not to say
from your core of fire.
