POEZII

 

***

Maimuțe neghioabe dresate

precum jandarmii iadului

stau la toate gazetele, la toate

mijloacele de manipulare, sătule

exersând simultan onanismul

râvnesc cu-nverșunare

să ne sucească capul, să spele

creierii și să-l orienteze către

apoteoza aparențelor ce pune

capăt drumului nostru prin lume

către o plajă a troglodiților, ființe

întru totul pustii ca să suprime

tot ce a sugrumat în noi istoria

ei sugându-și degetele împărtășesc

unele altora momente de teroare

și-mbracă platoșe de ură și dispreț

se istovesc, se vlăguiesc în așteptare

crapă fără-ncetare și riscă să-și piardă

până și plăcerea de a dispărea.

Oricum par doar că există dar luptă

împotriva oboselii mele de lume.

***

Va sosi timpul când cel mai mare rău

făcut speciei umane de cei ce-au înțeles

sufletul ca pe o materie de vânzare

cei îndrăzneți, lacomi, obraznici sfârtecând

pe cei veșnic săraci atunci își vor mânca

propriile măruntaie, iar carnea lor își pierde

plăcerea, totul este indiferent: nu mai mult

acesta decât acela: timpul nu macină doar

tot ce-i viu, se macină totodată pe sine până

și partea cea mai bună din el ar aspira

s-o expire, nicio neîmblânzită rămășiță

nu rămâne nescuipată ‒ himere, himere ‒

nu există o altă lume, nu există nici măcar

lumea asta, surâsul interior pe care-l stârnește

inexistența acestora și celorlalte luminează

zarea drumurilor până la afluxul de rouă

iată nisipul mort femeia respiră dimineața

îi cade din cer un cap de dragon însângerat,

bărbatul întins la picioarele ei visează,

coșmarul însă a rămas decapitat și gol

iar ei îl iubesc mai departe fiindcă nu văd

cu ce să-l înlocuiască.