Toată literatura română de la origini până în prezent lasă o senzație
iritantă, un mereu hîța-hîța fără gând și sentiment, o mișcare de cimpanzei pe
nisip haotică imitând niște umbre. Nimic cristalizat. E ca un covor de frunze
putrede pe o mlaștină. Poezia toată e cam așa: liurliughean, liurliughean,
liurliughean / bate pula în lighean / bang-bang, oac-oac. Iar critica literară
română e găinaț pe cufureală. Ți se face rău de la primul rând citit.
No comments:
Post a Comment