MÂRLĂNIE POLIMORFĂ

 

Ca un munte de nori de sulf stă în atmosferă

o mârlănie polimorfă cleioasă pe care o știm

care ne împiedică să facem vreo deosebire

între o moarte hidoasă și o moarte pregătită

de mâna oligofrenilor bolânzi între o moarte

cu chip de vită și o moarte cu chip de mort

și canibalii sug măduva fudui la culme că sunt

născuți slugi din mumă slugă, din tată lacheu,

din țară cadână la marginea lumii, sclavi

stropiți cu urina stăpânilor lor și stau ca câinii

să mănânce excrementele proaspete lingând

bucile bașibuzucilor cu bucile larg deschise

unei posibile introspecții care să-i țină în viață

aura lor este pregătită pentru orice posibilitate

pentru că trebuie să mănânce și aburul

ca să primească în gâtlej limbi aspre, să sărute

membrul să asigure în cavitate salivă, căldură

și glisaj așa cum trebuie să fie țara mea populată

de mârlani, foarte curvă, foarte îndrăzneață

face de toate pentru că trebuie să sugă

ca să mănânce trebuie să moară ca să trăiască

cu orice preț veșnic slugă băloasă, apoi cu răbdare

pricepută de scit, maternă și binevoitoare

îl ia în primire pe primul venit ca să vadă chipul

divinității pentru prima oară de când există ‒,

dar ploaia de urină a stăpânilor ei peste ochi,

peste sâni, peste gură o spală de orice memorie

cunoașterea sfârșitului o face veselă și crâncenă,

cât e ziua de lungă e locuită de gânduri ascunse.

Ce va mușca?