***
Bestia neîntreruptă nu obosește să fie
bestie, nu pierde bătălia încăpățânării
simfonia reptilelor tăcuse, crede
în alternanță privește la mumă-sa
să-i pătrundă misterul care cu mâinile
întinse pe laviță sub icoană îi cere o cană
cu apă, caraliul o privește intens și-i vine
a râde că și ei îi este sete beznele dragostei
ei îl amorțesc și-l imunizează cu o răbdare
de piatră fără să participe la agonia ei
leșinată, rămâne caraliul fidel unor pușcării
apropiate, îi trece degetul pe frunte
improvizându-și semnătura, fața mumei
s-a mascat deodată, cerul dă lumină.
No comments:
Post a Comment