TIPARUL

 

Fătălău, fatalist rău caravlahul

îl scarpină de zor între coarne pe dracul

cerându-i să-l roage pe Dumnezeu

să-i dea tiparul după care au fost

confecționați ca să-ndure existența

imposibilă ca să-l examineze

să se reînnoiască să se văsălească

mai vârtos și să se lege cu nenăscuții

candidați la nelegiuiri. Dracul

l-a ascultat cu atenție și a făcut

o schimă de doctor care descoperă

un cancer la creier și i-a zis ca un bun

părinte: ”Voi sunteți înfometați

ca niște câini turbați, v-ați vândut

umbra pe nimic, viitorul e și mai

omnivor și veți continua să vă mâncați

unul pe altul căci Tatăl din neatenție

sau uitare a pierdut tiparul vostru

și e de negăsit, vă asasinați aiurea,

hulpava gură, mațul gros furios,

stomacul toate se-nfundă, nimic

nu aveți care să stăruie întru om

L-ați mințit prea adesea, acum poate

să se lase pe pagina întunericului

golul nimicului, dar prea repede

ați început a mirosi a mortăciune.”

‒ Destul, frate, mă nărui... Ce să fac?

‒ Existentul caravlah are ceață în cap

nu-și amintește totdeauna de sine

se învârte, se răsucește, se dă peste cap,

dar întotdeauna are obiceiul ca un făcut

oricum s-ar întoarce mereu stă înaintea

propriilor excremente dar nu se știe

din ce ați luat întruchipare. Acum știți

că aburul urii voastre vă apasă și el

și nu scăpați de el nici când muriți.

‒ Dar ce mă fac?

‒ Ai devenit obiect prin definiție.

‒ Dar mi-e foame, dar țiganii

nu-mi dau brânză.

‒ Tocmai ei v-au ciordit tiparul.