***
Desțărații aceștia se rostogolesc
ca târtanii mânați de vânt
nicio urmă de credință, nicio urmă
de cuțit eșuează prin jnepeni,
prin subsoluri, respiră pe undeva
prin râpi neliniștea de a slăbi,
de a se usca. Ei se văd amenințați
în corpul lor în rațiunea lor
de a exista în ciuda nevinovăției lor
și dorm așteptând un alt vânt
să-i poarte niciunde. Dormi-re-ați
să dormiți de târtani până la oroare
până la demență. Sunteți târtanii
cei mai plicticoși de pe fața pământului ‒
nu există niciunul singur în care
să zvâcnească un suflet.
No comments:
Post a Comment