VALALAHIA

 

Lumea primitivă din arcul carpato-danubian

este o lume a panicii așa cum a fost de milenii

cu cât te apropii de origini cu atât e mai adâncă

spaima și cu cât te-ndrepți spre viitor, cu atât

te apropii de o formă de teroare nouă, insolită

la fel de intensă ca și cea a începuturilor

nu mai e chip să știi nimic, totul este nimic

totul este într-un anumit fel, totul există ca nimic

și în acest sens nimicul ține de sentiment și nu

de raționament. Aborigenii, resturi de hoarde

asiatice care-au năvălit puhoi pe-aceste meleaguri

acum două mii de ani și jumătate și altele care

le-au urmat și s-au pripășit pe-acilea și care

au fost numiți în glumă rumâni au trăit și trăiesc

ca buruienile otrăvitoare. Creșterea vegetală

le-a hotărât ritmul vieții lor. Precum pentru

o plantă totul se face peste ea, așa și rumânul:

totul s-a făcut peste el: biologia ca și istoria.

Unui popor de țărani și de târtani tartari

i-a făcut mare plăcere să îngenuncheze,

să cadă cu fața la pământ. O viață mistuită

de scârbă și blestem, de zoi și bale vărsate

cu fundu-un sus, filtrând otrăvuri mortale

de se bobotește tot trupul secretată cu patimi

nu lasă nimic în urma ei. Odată dispărută

nu mai e decât o amărăciune dispărută,

o emoție depășită. Aici nu mai e nimic de trăit.

Nimeni nu mai secretă nici îndoieli.