Patrie nu mai există,
există un areal părăginit
unde furnici țigănești
deghizate înhață tot
ce pot și cară-n tainice
vizuini, acolo unde arborii
fac și mai părăsită seara
și mai părăsit cerul, nici
nu observi cât de leneș
a pierit ultimul tău pas
încerci tăcerea aspră
în viața ta ca o cămașă
de forță ca un balamuc
ce altă soartă îți dezvăluie.
Timpul oglindit te-ndurerează
ca moartea, furnicile țigănești
ți se urcă pe picioare cu alte chipuri
cu pasul lor mărunt imită bucuria
mișună peste tot ca o hoardă
a lui Gingis Han pustiitoare.
No comments:
Post a Comment