Caraliii Aușvițului se belesc la mine
cu ochi bulbucați de broscoi nu se miră
că-mi usucă oasele de foame îmi scot
și uscăciunea din oase și mă tranșează
în fragmente și mă trag în cloaca puturoasă
orăcăind ei sunt mulți și-și umflă bășicile
în gușă, din veac ei mai slujesc pe bolșevicii
aduși de potop sovietic de la Marea Moartă
ei le imită graiul hârâit ca un bonfaier ‒
bumerang șuierând prin aer, adânc pătrund
prin semințiile tătare nesudate ce apar
și dispar și se scufundă-n noapte pe drumul
sufletului ei vin și trec coloane de tancuri
cu mitraliere de cuvinte goale, prin zgomot
și cuvânt gângav, fornăit se-ntrec să ne jupoaie
de vii și sunt asemenea prafului ce s-așază
pe tobă, ei umblă pe sub ogor prin apele
adânci ce tac în întunecimi, usucă izvoarele-n
munți și păduri și apoi prind privighetorile
și le mănâncă.
No comments:
Post a Comment