Mereu surâzând omul acela
amabil, mărunt și trist, predicator
al unui soi de nihilism, sceptic
și neîncrezător își umfla o falcă
împungând-o cu limba și schița
un gest de apărare solidar
cu sărmanul norod bâigui,
”Nu-i urăsc pe oameni, dar mi-e
frică de ei când îi văd. Un glas
se ridica din adâncuri. ”Exterminare!”
Și nu știu unde să m-ascund. E glasul
nevoii de Absolut.”
No comments:
Post a Comment