Citind tot ce a fost scris despre Mihail Eminescu, poet național rămâi
oripilat și îngrozit. Totul absolut totul ce s-a scris despre el și opera lui e
scris în batjocură cu venin și cu totul deplasat. Despre persoana sa se scriu
tot felul de bazaconii ca despre o fantomă ca despre o ființă care n-a existat.
Nimic ca despre un om viu, ci ca despre o abstracțiune absurdă, contradictorie,
fantasmagorică. Biografia inventată, distorsionată, fantasmagorică, plină de o
sumedenie de parșivenii exagerate. Încă nimic nu s-a scris despre poet ca
despre un om viu, real, care cu adevărat a existat. Mă întreb de ce se scriu
atâtea enormități abstracte, inventate cu pretenție de mit. Bănuiesc că în
timpul vieții, fiind un om nenorocit, bolnav, sărac nu a interesat pe nimeni. Nimeni
nu a vrut să-l recunoască și să-l știe și așa și este. Având nevoie de o personalitate
de geniu românii și neavând-o culturnicii cimpanzei din țara asta s-au pus s-o
inventeze și așa cum arată Eminescu în scrieri e o persoană monstruoasă,
fragmentată, compusă, lipită din mii de bucățele și apare ca un personaj
inexistent. Și culmea nenorocirii ca o otravă toate poeziile lui sunt parodiate
într-un mod vulgar, josnic, disprețuitor. Mai stupidă e distorsionarea
batjocorutoare a poeziei Luceafărul. Or o poezie autentică nu se supune
parodiei. Or românii sunt cimpanzei nebuni care n-au ajuns la stadiul uman și
nu pricep un geniu or Eminescu este un râmuitor nenorocit, un bard veleitar
amărât.
Cartea cu scrisori dintre
Eminescu și Veronica Micle e o născocire monstruoasă, tonul e de giugiuleală
țigănească, de tăvălituri vulgare, de ființe degradate de bordel, presărate cu
expresii din limba comersanților cum ar fi ”câine de mine”, ”nebunul de mine”. Pesemne
le-a scris nemernicul de Eugen Simion, oligofren de gradul unu și bandiții lui
securiști de la Academie. Merge și așa pentru că norodul român nu-l citește pe
Eminescu și nu mai puțin elevii, că li se dă foarte puțin. Falsul sare în ochi
(ton, temperament). Eminescu nu avea acea dulcegărie puturoasă
turco-țigănească, de manele smintite. Ziarul Adevărul acum doi ani publica ceva
din biografia lui Eminescu ‒ scria clar tat-su Gheorghe era cazac și mama lui
Raluca era căzăcioaică (Iurașco) și când se îmbătau aceștia cântau ”Ia cazacika
tî cazac, ia duracika, tî durak” cântau și jucau, iar limba lor era ruteană. Eminescu
limba română a învățat-o de la școala lui Aron Pumnu. Dar cazacii nu au
dulcegăria și balele țiganilor. Rutenii sunt un popor aspru, serios, arieni, nu
țigani. Simion era durak. Culmea niște cimpanzei i-au scris niște scrisori de
dragoste scârboase, zoioase, josnice, cu un limbaj de bordel și atitudine de
prostituate bătrâne, babe rele. Niciun extaz de tinerețe, de dorință, de
voință, ci de babe sure, înrăite, cu ovarele uscate. Culmea nenorocirii e că pe
acest poet național cui nu-i este lene poate să-l scuipe, să-l mânjească să-i
pună coarne și macaroane pe urechi ori să-l umfle ca pe un zmeu. Cred că
românii nu au nevoie de niciun fel de cultură și au o literatură josnică de
oameni de paie.
Și azi avem o hoardă de
scriitori securiști, gras plătiți cu niște texte scrise de handicapați mental,
de niște fătălăi înrăiți care scriu tâmpenii abstracte fără nicio realitate. Dar
comentariile criticilor literari la aceste cărți sunt puțuntele, idioate și
absurde sunt așa cum peste balegă ar cădea altă balegă. Și proletkultiștii lui
Jdanov mai stau de veghe ca să se întâmple așa: avem în literatură zbiri, cenzori răi, hapsâni,
distrugători.
No comments:
Post a Comment