Featured post

REFERINȚE CRITICE

MELANCOLIA FULGERULUI      Vlad Neagoe are cosmognia în sânge. Închipuirea sa e inflamantă de spectacole terifiante, de convulsii metaf...

Sunday 5 May 2024

SÂNGELE SE SCURGE ÎN TĂCERE

 

***

Sângele se scurge în tăcere

în gura canibalului

care abia scâncește ca un prunc,

canibalul e înfometat

nimic nu-l satură

nici zburătoarele fragede

nici langustele nici șerpii

nici scoicile, grețoase ființe,

nu mai vrea bucate vrea

numai sânge și nu se uită

la rafinamente nicicând

nu s-a înmulțit atât de mult

spița umană hulpavele guri

ale canibalilor îi sfârtecă.

Pământul e casa lor

pe care o țin în ordine.

Viitorul e al lor

și Isus Hristos cântă rock,

pe gustul lor.

No comments:

Post a Comment