***
Sunt greu de Dumnezeu
în grădina interioară eu am
o fântână e cântecu-n care
glasul se avântă să prind
puțină răcoare-n Paradis
urc muntele Rarău
unde pomul vieții de-aur
verde este, acolo gibonii nu-s,
săgeata prevăzută vine
încet, încet, tot mai încet
în sfârșit toată viața
când smulg adâncului iubirii
dulceața adevărului ei amoros.
Te simt atât de a mea
încât că nu-ți pot da niciun nume
a te chema într-un fel ar fi
cum m-aș separa de tine,
a recunoaște că ești distinctă
de substanța din care silabele
ce formează numele meu.
Nici nu știu cum ești.
No comments:
Post a Comment