Domnule Manolescu,
dumneata pentru mine prezinți un mister. Am citit multe cărți de ale duniavoastră și de alde duniavoastră și de fiecare dată îmi stă mintea în loc. Nu merge nici înainte nici înapoi nici în sus nici în jos. Constat cu stupoare că dumneavoastră nu puteți alcătui o propoziție care să exprime o senzație, o percepție, un gând sau o idee. Cuvintele lunecă ca picăturile de apă pe penele unei rațe mute. N-am mai întâlnit un asemenea fenomen. Cuvintele în propozițiile dumneavoastră sunt încăpățânate ca niște catâri, nu vor să alcătuiască un sens coerent. Să zicem că într-o carte poți să faci așa ceva când cazi într-o stare de astenie totală, dar vrei să scrii și scrii. Acum sunteți la o vârstă foarte înaintată și moartea vă suflă în ceafă. Mă tem că veți muri și nu mă veți ajuta să dezleg misterul: cum puteți înșira atâtea propoziții vagaboande, pribege, dușmănoase, înstrăinate una de alta ca într-un război al nebunilor. Ciudat mi se pare că sunteți un ins care a intrat cu forța în pielea unui animal ciudat fără să fiți acel animal ciudat căruia îi imitați sunetele. Spuneți-mi vă rog cum vă simțiți în pielea acelui animal? Am impresia că țeasta dumneavoastră nu e traversată nici de gânduri haotice nemaivorbind de cugetări concentrate. Dar chiar cum te simți după atâtea cărți scrise care depășesc absurdul? Vă rog să-mi spuneți care e misterul și cum ștabii comuniști te-au făcut profesor, academician, diplomat chiar că nu înțeleg cum e posibil imposibilul în țara asta. Vă salut și vă urez ani mulți, multă sănătate și aveți grijă să nu dea vreo năpastă Dumnezeu peste capul dumneavoastră.
No comments:
Post a Comment