***
O imensă lume străină ne-nghite
trecutul a fost uitat, ghilotinat
ghilotinat de un puhoi de hoarde
printre cadavre, printre țipete,
plânsete, sânge, sinucideri, deportări,
asasinate, nimic n-a rămas după această
trecere prin infern, nimic altceva
decât uitare și-o limbă peltică,
suferințe și răzbunări ‒, tragedia
este înghițită de revărsarea canalelor
de scurgere care îneacă întreaga lume,
cândva undeva în Sion a plouat cu manah
albă, proaspătă bună de mâncat numai
dimineața, iar ploile noastre sunt pline
de broaște râioase. Încotro să ne îndreptăm
ca să ne aflăm chipul? De ce a trebuit
să ne naștem?
No comments:
Post a Comment