Când l-a văzut tătâne-su apărut
pe lume, galben și neîmplinit
privindu-l cu niște ochi reci
din fundul capului, negri și lucitori
ca de șarpe tătâne-su se-ngrozi
simțea suferința și pieirea, păcatul
și infernul, simțurile îl părăseau
se zbătea în agonie. Noaptea
l-a învelit într-o hârtie de sac
de ciment și l-a aruncat la lada
cu gunoi, dar uitase să-l stranguleze
și urla până la 4 dimineața
când vecina bătu la ușă și-i ruga
să-și ia copilul în casă că nu poate
dormi. Mumă-sa l-a ridicat
și l-a încălzit la sân pe când
tătâne-su gemea cu fața la perete
îngrozit vroia să moară el
să nu-și mai vadă pruncul ‒
avea pecetea nenorocirii o pată
neagră ca o omidă care cobora
de pe frunte pe tâmplă până sub bărbie,
neagră și cu păr. De acum, mumura,
acest plod îmi dă foc la închipuirea
mea cutremurată de întunecate vedenii,
mă va cufunda în zbucium și sufletul
meu pornit pe calea Dreptății nu va mai
putea lupta cu Satan cel dornic să mă pună
la caznele leninismului. Milostivește-te
de mine, Isuse, ajută-mă să scap de acest
miner al duhorilor pieirii. E minerul
diavolului și va scoate nesfârșite duhori
din pământ și va duce la pieire mulțumi,
mase. E peste fire de jalnic. Băiatul acesta,
minerul acesta se preface de pe acum
că n-are de gând să trăiască, mort dreacului.
De ce se preface că n-are de gând să trăiască?
”Ne-a stricat pacea,” a zis mă-sa, ”minerul acesta
o să ne tragă juvățul.” ”Da, da e dușmanul
care ne-a luat libertatea, ne-a distrus tihna
ne-a îngrădit și nu ne mai putem mișca liberi.”
”Auzi, tu, bă, minerule te-ai născut bătrân
și vrei să ne mănânci zilele, uite sting focul
și lumina și plecăm de acasă și te lăsăm
singur să tremuri și să rabzi de foame
și când ne-om întoarce să te găsim învinețit
și cu lacrimile înghețate și apoi te scot
în ogradă și te las să te lingă câinii pe la gură,
să muște câte o halcă din trupul tău,
să te mozolească purceii, ori te duc pe câmp
și te leg de-un trunchi de copac să te bășice
furnicile și păianjenii și să vie un șarpe la tine
să-ți intre pe gură.” Iar pruncul surâde
inocent și fericit încântat de vocea tătâne-su.
Și a ajuns o haimana bătrână cu obraz încă
de copil, jalnic și dezolant, dar se făcu ofițer
de Securitate și cu o patimă infernală băga
la pârnaie cu zecile de mii, îi tortura și nu
se sătura. Acum băiatul cel rău îmbătrânește
frumos și mai savurează dezastrul, face
ca moartea să se bâlbâie, să-și înghită cuvintele.
No comments:
Post a Comment