NAȘTEREA BOLȘEVICULUI

 

Când l-a văzut tătâne-su apărut

pe lume, galben și neîmplinit

privindu-l cu niște ochi reci

din fundul capului, negri și lucitori

ca de șarpe tătâne-su se-ngrozi

simțea suferința și pieirea, păcatul

și infernul, simțurile îl părăseau

se zbătea în agonie. Noaptea

l-a învelit într-o hârtie de sac

de ciment și l-a aruncat la lada

cu gunoi, dar uitase să-l stranguleze

și urla până la 4 dimineața

când vecina bătu la ușă și-i ruga

să-și ia copilul în casă că nu poate

dormi. Mumă-sa l-a ridicat

și l-a încălzit la sân pe când

tătâne-su gemea cu fața la perete

îngrozit vroia să moară el

să nu-și mai vadă pruncul ‒

avea pecetea nenorocirii o pată

neagră ca o omidă care cobora

de pe frunte pe tâmplă până sub bărbie,

neagră și cu păr. De acum, mumura,

acest plod îmi dă foc la închipuirea

mea cutremurată de întunecate vedenii,

mă va cufunda în zbucium și sufletul

meu pornit pe calea Dreptății nu va mai

putea lupta cu Satan cel dornic să mă pună

la caznele leninismului. Milostivește-te

de mine, Isuse, ajută-mă să scap de acest

miner al duhorilor pieirii. E minerul

diavolului și va scoate nesfârșite duhori

din pământ și va duce la pieire mulțumi,

mase. E peste fire de jalnic. Băiatul acesta,

minerul acesta se preface de pe acum

că n-are de gând să trăiască, mort dreacului.

De ce se preface că n-are de gând să trăiască?

”Ne-a stricat pacea,” a zis mă-sa, ”minerul acesta

o să ne tragă juvățul.” ”Da, da e dușmanul

care ne-a luat libertatea, ne-a distrus tihna

ne-a îngrădit și nu ne mai putem mișca liberi.”    

”Auzi, tu, bă, minerule te-ai născut bătrân

și vrei să ne mănânci zilele, uite sting focul

și lumina și plecăm de acasă și te lăsăm

singur să tremuri și să rabzi de foame

și când ne-om întoarce să te găsim învinețit

și cu lacrimile înghețate și apoi te scot

în ogradă și te las să te lingă câinii pe la gură,

să muște câte o halcă din trupul tău,

să te mozolească purceii, ori te duc pe câmp

și te leg de-un trunchi de copac să te bășice

furnicile și păianjenii și să vie un șarpe la tine

să-ți intre pe gură.” Iar pruncul surâde

inocent și fericit încântat de vocea tătâne-su.

Și a ajuns o haimana bătrână cu obraz încă

de copil, jalnic și dezolant, dar se făcu ofițer

de Securitate și cu o patimă infernală băga

la pârnaie cu zecile de mii, îi tortura și nu

se sătura. Acum băiatul cel rău îmbătrânește

frumos și mai savurează dezastrul, face

ca moartea să se bâlbâie, să-și înghită cuvintele.